DISTRIBUIȚI

Tineretea este o betie fara vin si batranetea este un vin fara betie. – proverb german

O definitie simpla este: suc obtinut din fermentarea completa sau partiala a strugurilor proaspeti sau a mustului; o formula complexa care contine apa, compusi aromatici, acizi si alcool.
Vinul este o băutură cu o vechime considerabilă, astfel că, dacă ai vrea să ii afli istoria, ţi-ar trebui mai mult de câteva luni de studiu.
Cea mai veche licoare inrudita cu vinul dateaza din China, de acum 9000 de ani (orez fermentat cu miere).
Însa traditia prepararii vinului asa cum il stim noi a inceput abia 2000 de ani mai tarziu, in vestul Asiei.
Astazi, vinul este unul dintre cele mai populare si consumate produse.
Vinul este una dintre cele mai elegante bauturi, impresionand prin textura, aroma, miros, gust, autenticitate si prin valorile nutritionale (un litru de vin poate oferi circa 600-700 calorii pentru energie).
Vinul este de mai multe feluri, clasificat in functie de conditiile naturale, de sortimente si soiurile de viță de vie sau a tehnologiei prin care se prepara: vinul natural (nu se folosesc adaosuri), vinul special (se adauga esente aromante, zahar etc.), vinul de consum curent (comercializat fara specificarea podgoriei), vinul de calitate superioara (oferita de soiurile superioare), vinul sec (fara zahar fermentabil), demisec (zahar in proportie de pana la 40 gr/litru), dulce (mai mult de 40 grame de zahar), aromatizat (vermut, vin pelin, vinuri medicinale sau aperitive) sau vinul spumos, cunoscut ca sampanie.

20 de curiozitati despre vin
1. Cele mai populare regiuni viticole sunt zonele din Italia, Franta si Spania… si Romania.
2. Mirosurile vinurilor tinere se numesc arome, iar ale celor mature, care ofera un iz mai intepator, se numesc buchete.
3. Multe cercetari au demonstrat ca vinul, consumat moderat, dar regulat, poate reduce riscul bolilor de inima.
4. Cea mai veche sticla de vin din lume este intr-un muzeu – dateaza din anul 325 si a fost gasita in Germania.
5. Nu toate vinurile devin mai bune odata cu trecerea timpului. De altfel, majoritatea nu au potential sa se imbunatateasca. In mod normal, vinul ar trebui consumat in maximum doi ani.
6. In 2003, Richard Juhlin castiga o competitie de recunoastere a vinurilor, reusind sa identifice 43 din 50 de tipuri. In comparatie, persoana de pe locul doi a recunoscut doar 4.
7. China ocupa primul loc la consumul de vin (1,9 litri pentru fiecare locuitor), castiga insa datorita numarului populatiei, pentru că, in Vatican, consumul de vin rosu pe cap de locuitor este de 74 de litri anual.
8. Stabilirea procedurilor de utilizare a vinului apartin calugarilor din Evul Mediu. Acestia il foloseau cand apa nu mai era potabila, licoarea fiind buna la distrugerea bacteriilor.
9. Exista oameni carora le este frica de vin. Aceasta temere se numeste oenofobie.
10. In Roma antica, musafirii ciocneau paharele cu vin cu gazdele lor, astfel ca stropii continutului ajungeau in paharul celuilalt. Se asigurau astfel ca bautura nu a fost otravita. De aici traditia de a ciocni paharele.
11. Consumul a doua pahare de vin echivaleaza cu privarea organismului de somn timp de 17 ore.
12. Un vin racit este mai putin dulce.
13. Cea mai mare colectie din lume de vin de calitate se afla intr-o pivinita din Milestii Mici, Republica Moldova, unde sunt depozitate peste 1,5 milioane de sticle de vin.
14. In lume exista aproximativ 10000 de soiuri diferite de struguri de vin, dar cel mai cultivat este soiul Chardonnay.
15. Sticlele de vin cu dop din pluta nu se depoziteaza niciodata vertical, ci orizontal, pentru a mentine dopul umed, așa incat sa nu se usuce si sa ramana aer in sticla.
16. Femeilor din antichitate le era interzis sa bea vin. Daca erau prinse, sotilor le era permis sa divorteze sau sa le pedepseasca. (Ce bine daca ar fi legea in vigoare si astazi!)
17. Expresia latina „in vino veritas” ii este atribuita lui Alceu, un poet grec; aparent, in vremurile sale, cei care erau suspecti de diverse ilegalitati erau fortati sa bea cantitati mari de vin puternic pentru a se obtine adevarul de la ei.
18. Portugalia produce proape 50% din dopurile de pluta folosite pentru sigilarea sticlelor de vin.
19. Cu cat este mai vechi, vinul alb se inchide la culoare, iar vinul rosu capata o culoare mai deschisa.
20. Cuvantul „vin” este mentionat in Biblie de 521 de ori.