DISTRIBUIȚI

„Din culisele cinematografiei“. Cine a interzis de fapt filmul „Reconstituirea“? Ceauşescu: „Critică nişte miliţieni. Ei şi?“

Realizat în 1968, interzis în 1969, lansat în ianuarie 1970 fără publicitate şi premieră de gală şi interzis din nou, în decursul aceluiaşi an, filmul lui Lucian Pintilie a revenit pe ecranele româneşti abia în 1991, după ce făcuse furori în străinătate. Chiar şi astăzi, după aproape cinci decenii, misterul din jurul peliculei persistă.

Povestea începe în preajma zilei de 23 august 1962, în Caransebeş, într-un local de pe malul Timişului, „Pescăruş“. Câţiva absolvenţi de liceu, de la seral, au făcut un chef, s-au luat la bătaie.

S-au dărâmat nişte barăci, s-au spart nişte pahare, câteva capete. Tinerii sunt arestaţi, urmează o anchetă sumară, apoi procuratura decide ca pedeapsa să constea în realizarea unui film educativ, o reconstituire a incidentului.

Horia Pătraşcu, scenaristul viitorului film, era pe atunci activist la o casă de cultură raională şi membru al cineclubului din localitate. „Ni s-a propus nouă, casei de cultură şi unui cineast amator din Oţelu Roşu să facem un film educativ, să-i aducă pe aceşti 12 oameni în faţa poporului, să vadă ce au făcut la beţie. La reconstituirea reală, filmată, eu unul am avut un şoc îngrozitor. Erau copii, erau nişte copii. Îi obliga poliţia să facă aşa cum au făcut atunci. Dar acolo era plajă, un ştrand, erau puștoaice îmbrăcate în costume de baie, unii aveau legături între puştoaicele alea, şi ăştia îi obligau să facă ce au făcut atunci, la beţie, ceea ce era absurd. Pe mine m-a înfiorat“, dezvăluia ulterior Pătraşcu geneza nuvelei „Reconstituirea“, care a fost imediat publicată de Eugen Barbu în „Luceafărul“.

Ulterior, Radu Gabrea, coleg de an cu Horia Pătraşcu în cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, şi-a exprimat intenţia de a o ecraniza, dar discuţiile s-au sistat după ce pe fir a intrat Liviu Ciulei: „Mi-a spus: «Domn’ Pătraşcu este admirabil, e o chestie nu ştiu cum, dar haideţi să facem ceva, să schimbăm finalul. Să nu mai moară eroul, domnule!». «Cum adică să nu moară?! Domnule Ciulei, nu vă supăraţi, asta-i proza mea, aşa am văzut eu, nu mai discutăm, mulţumesc frumos»“.

Într-adevăr, după ce fusese confirmat ca regizor pe 26 februarie 1968, Liviu Ciulei a renunţat la scenariu pe 3 aprilie.

„Mă scoate apoi din examen Lucian Pintilie, dădeam examen cu Mihnea Gheorghiu: «Domnule, excepţional, vreau să ecranizez nuvela». Prima reacţie a mea a fost:« Domnule Pintilie, nu vă supăraţi, a vrut să facă şi domnul Ciulei, eu vreau să ştiu: moare sau nu moare Vuică în final?» «Păi da’, nu se discută chestia asta!»“, mai povestea scriitorul.

Filmul a intrat în producţie la 1 iulie 1968, iar în decursul lunii scenariul a mai fost „îmbunătăţit“ la cererea Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă şi a Centrului Naţional al Cinematografiei. Distribuţia i-a inclus pe George Constantin (Procurorul), Emil Botta (Profesorul Paveliu), George Mihăiţă (Vuică), Vladimir Găitan (Ripu), Ernest Maftei (Plutonierul Dumitrescu), Ileana Popovici (Aura), Ştefan Moisescu (Drăgan) şi Ion Rădulescu (Toma). Filmările au început efectiv la 23 august şi s-au încheiat la 23 octombrie 1968, desfăşurându-se exclusiv în decorul natural al staţiunii Sinaia. După care a început tăvălugul.

„Lăsând senzaţia unei cruzimi excesive“ Ion Brad era la vremea respectivă vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, având în subordine teatrele, muzica şi cinematografia. În volumul memorialistic „Ilie Rad – convorbiri cu Ion Brad, «din primăvară până-n toamn㻓, acesta povesteşte: „Vizionarea la patru benzi a venit aproximativ repede, în comparaţie cu filmele altor regizori, mai tineri, mai risipitori de timp şi de bani decât Lucian Pintilie. Vizionarea aceasta, de etapă, avea loc nu la Buftea, ci la sala de proiecţii de la etajul 8 al corpului central de la Casa Scânteii. Regizorul n-a dorit să fie prezent. Astfel ca am participat doar eu, împreună cu Petre Sălcudeanu, directorul general al Studioului de la Buftea, fiecare însoțiți de redactorii responsabili şi de consilieri. Am văzut filmul. Totul in regula. O singura observație. Câteva scene, notate cu doua-trei fraze in scenariul literar și în «decupaj», deveneau acum largi, mult amplificate, mai ales în scenele reconstituirii. Uriaşul actor George Constantin – omul legii – asista dominator la repetiţiile penibile ale tinerelului actor George Mihăiţă, lăsând astfel senzaţia unei cruzimi excesive. În fond, stări de spirit reale, dar care, exagerate, duceau la dezechilibru evident. Am sugerat şi cerut scurtarea unor asemenea momente sau «burţi», cum li se mai spune în spectacolele de teatru şi film. Atâta mi-a trebuit. Colegul meu de literatură, Petre Sălcudeanu, în plină ascensiune profesională, dar doritor de şi mai mult (trecea de la vechile sale poziţii dogmatice, deprinse în anii studiilor la Moscova, la evidente şi uneori demagogice atitudini de liberalism), a considerat sugestiile mele drept o tentativa de cenzură, un pericol pentru soarta filmului. De aceea, a ţinut să ia legătura cu Adrian Păunescu, pe atunci adjunctul lui Geo Dumitrescu la conducerea noii «Românii Literare», iar tânărul și talentatul poet ambițios l-a alertat şi pe Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, ca şi pe alţi membri ai Biroului. I-a invitat pe toţi la o vizionare a filmului – ajuns deja în «copia standard» – la Buftea. Nu m-a invitat şi pe mine, cum ar fi fost normal. Iar după vizionare, Păunescu a publicat o sinteză a părerilor tuturor, ca o alertă în faţa unui pericol iminent de interzicere a filmului. Ca urmare, Dumitru Popescu, în noua sa calitate de Secretar al CC-ului, responsabil cu domeniile Culturii şi Artelor, mi-a comunicat că este valabilă aprobarea sa anterioară de a «da drumul» filmului, chiar dacă ar mai fi necesitat unele retuşuri, la scenele «expuse»“, povestea scriitorul.

„Patilineţ a înţeles că filmul nu trebuie doar oprit, ci chiar distrus“

„Tocmai acele «scene» i-au scos din sărite pe cei de la Poliţie şi Justiţie, al căror reprezentant în CC, ca secretar, era Vasile Patilineţ (dovedit mai târziu ca om al sovieticilor și «sinucis» în timp ce se afla, ca ambasador, la Ankara. Acesta l-a informat pe Ceauşescu, aflat în vacanţă la Neptun, despre acest «mare pericol». Cu mintea lui înfierbântată, a înţeles că filmul trebuie nu doar oprit, ci chiar distrus. L-a informat pe Dumitru Popescu despre decizia de-a se da foc peliculei. Popescu i-a telefonat lui Ceauşescu, spunându-i că nu poate fi de acord cu propunerile lui Patilineţ. Drept care, acesta a expediat rolele cu filmul la Neptun, unde a fost invitat, de la Bucureşti, și Dumitru Popescu. La proiecția «Reconstituirii», în sala de şedinţe din apropierea vilei Ceaușeștilor de la Neptun, se mai aflau Paul Niculescu-Mizil, Dumitru Popescu şi Constantin Mitea, consilierul personal al lui Ceauşescu. El a scris, după ’89, despre această poveste, pe parcursul vizionării, care părea normală, doar Mizil sărea din când în când, ca speriat, făcându-l şi pe Ceauşescu să se ambaleze, să se enerveze, până când a cerut să se oprească producţia şi să se vadă cine şi cum a realizat filmul, cât a costat, iar responsabilii să fie traşi la răspundere. Părerile lui Dumitru Popescu au mai temperat atmosfera, dar, întors la Bucureşti, el a fost obligat să stabilească examinarea acestei încurcături de către „Comisia de Cultură“ a Marii Adunări Naţionale. De la aceasta Patilineţ, momentan înfrânt, spera să obţină hotărâri drastice. Mai puţin vizat era Pompiliu Macovei, preşedintele Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, decât mine, iar responsabil nemijlocit era Petre Sălcudeanu. Am fost audiaţi pe rând cu toţii. Dar, prelungindu-se discuțiile, părerile publicate de «România Literară» ajunseseră până la «Europa Liberă» şi deveniseră prezentări favorabile lui Lucian Pintilie. Până la urmă, am fost mustraţi cu toţii, fără sancţiunile materiale angajate iniţial, deoarece filmul rămânea întreg, doar Petre Sălcudeanu a fost schimbat din post“, a mai scris Ion Brad în memoriile sale.

„Opriţi trenul tovarăşului Ceauşescu. Nu suntem fitecine!“

După episodul „Europa Liberă“, când însuşi Lucian Pintilie a acordat un interviu în care acuza structurile birocratice ale administraţiei culturale de blocajul filmului, filmul a fost lansat pe piaţă, pe 5 ianuarie 1970, dar fără premieră de gală la „Patria“. În fapt, a rulat în Bucureşti doar la „Luceafărul“, actualul „Cinema Pro“. Pentru a contracara cumva lipsa totală de publicitate din jurul lansării, Adrian Păunescu a vrut să-i dedice o pagină în „România Literară“. Însă publicarea materialelor a fost interzisă din dispoziţia Comitetului Central. Moment în care poetul a apelat din nou la Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor şi membru în Comitetul Central, care s-a prezentat numaidecât în biroul lui Gheorghe Pană, membru al Consiliului de Stat, însoţit, printre alţii, de Adrian Păunescu şi de Geo Dumitrescu, redactorul-şef al publicaţiei amintite. Înflăcărat, autorul romanului „Desculţ“ a avut un discurs epocal, redat de Adrian Păunescu în memoriile sale: „M-am săturat! Ne-aţi luat tot. Absolut tot. Ne-aţi luat pământul, ne-aţi luat viaţa, ne-aţi luat tot. Acum ne-aţi luat şi dreptul să ne placă un film. Vreau să plec în Portugalia. În Portugalia lui Salazar. Vă rog să mă ajutaţi. Neapărat, în seara aceasta vreau să plec în Portugalia. Nu mai suport. Vreau să ajung neapărat în Portugalia. Să spăl latrine latine. Nu se poate în Portugalia? Atunci în Franţa. Să lustruiesc pantofi şi să-mi pun o pancartă pe piept: «Veniţi şi faceţi-vă ghetele la academicianul comunist român». Vreau să ştie tovarăşul Nicolae Ceauşescu că eu, Zaharia Stancu, renunţ la orice activitate publică şi plec în Franţa sau în Portugalia, sau mă întind pe covor şi mor“.

„Dar dânsul e în Ardeal. Tocmai călătoreşte cu trenul“, a îngăimat Pană. „Opriţi trenul. Noi nu suntem fitecine. Opriţi trenul şi spuneţi-i…“, a venit replica lui Stancu. Moment în care Gheorghe Pană s-a scuzat şi a părăsit biroul. Probabil că expresul prezidenţial a fost chiar oprit pe câmp, pentru că a durat multă vreme până când Pană a intrat înapoi în birou şi a spus: „De ce să nu publicăm pagina dedicată «Reconstituirii»? Dacă dumneavoastră vă place şi consideraţi că e normal, faceţi-o. Vă rog să vă vedeţi de problemele dumneavoastră, să nu vă mai supăraţi, că nu aveţi motive. Este o greşeală să se oprească articolul. Tovarăşul a apreciat că puteţi să publicaţi în linişte pagina. Pentru că am constatat că tovarăşii de la cultură pun pe seama Tovarăşului ce hotărăsc dânşii“. „Critică nişte miliţieni. Ei şi?“ La câteva zile după intervenţia lui Zaharia Stancu, pe 10 februarie 1970, în şedinţa Secretariatului Comitetului Central al Partidului Comunist Român ,pe care a prezidat-o, Nicolae Ceauşescu afirma, conform stenogramei din Arhivele Naţionale: „În legătură cu filmul acesta «Reconstituirea», mie mi se pare că lucrurile se cam exagerează. Critică nişte miliţieni. Ei şi? În ţările capitaliste poliţiştii sunt criticaţi în fiecare zi. Ceea ce este negativ, după părerea mea, este că se prezintă tineretul nostru ca un tineret primitiv, iar acest lucru nu este real şi pe urmă felul cum este prezentat publicul, gloata aceea de oameni. Pe miliţieni pot să-i critice, că avem mulţi proşti. Aici pe acest fapt s-a pus accentul şi nu pe faptul că prezintă într-o formă denaturată tineretul nostru şi publicul. Însăşi critica noastră nu a criticat aceste neajunsuri. De aici a pornit toată problema, cum că miliţia nu este de acord să fie criticată. Critica a fost pusă pe alte baze, încât să se axeze pe ceea ce este real. Pe urmă în filmul acesta nu există nimic din punct de vedere artistic. Să-l ţineţi pe piaţă atâta timp cât vin spectatori şi să-l trimiteţi şi la concurs, dar între timp să luăm măsuri ca să facem numai filme care să corespundă“. După câteva săptămâni de proiecţie la cinematograful „Luceafărul“ din Capitală, filmul a fost „exilat“ în provincie, unde a mai rulat sporadic pe parcursul anului 1970, după care a fost pus din nou sub cheie. Tot în 1970 a fost vândut în Franţa, fiind selecţionat în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, dar şi în programul altor festivaluri europene.

„Un burghez reacţionar, un burghez fascist“

Securitatea a acordat de asemenea o importanţă deosebită filmului „Reconstituirea“. Într-o amplă notă cu caracter „strict secret“, semnată chiar de către preşedintele Consiliului Securităţii Statului, Ion Stănescu, se preciza, printre altele: „O discuţie interesantă a avut-o Lucian Pintilie cu numita Catinca Ralea, redactor la radio-televiziune, care i-a spus că după ce a văzut filmul o săptămână n-a mai fost om (…) Catinca Ralea îşi exprimă nedumerirea faţă de greutăţile întâmpinate de film la programare. Lucian Pintilie îi spune că filmul a fost oprit din prostie, la care Catinca Ralea trage următoarea concluzie: «Ştii ce se întâmplă? Există filme grave şi filme necinstite! Ăsta e un film grav, despre nişte lucruri majore, foarte grave. Dar lucrurile astea există! Şi un nemernic se întreabă cui slujeşte acest film. Dar acest film este singurul film românesc care există? Din păcate, fiind singurul, este singurul ce ne reprezintă şi acest lucru frapează şi îşi spun: de ce să fie unic un film atât de dezesperant. Asta cred eu că a fost problema la oamenii de bună-credinţă». Răspunsul lui Lucian Pintilie a fost prompt: «Atunci să nu mai existe, ca să nu mai avem criterii, şi să le continuăm liniştiţi pe cele mizerabile. După mine, acest film este cel mai educativ şi cel mai profund necesar film ce s-a făcut vreodată la noi în ţară şi chiar în multe alte ţări. Dacă atâţia oameni spun că au fost zguduiţi, şi asta nu numai sub raport artistic, înseamnă că nu există un film mai folositor, el foloseşte oamenilor». (…) Întrebat ce face în prezent, Lucian Pintilie îi răspunde că se află într-o pauză de completare a inamicilor şi va acţiona în funcţie de intenţiile lor. La remarca numitei Catinca Ralea că toată lumea din Buftea îl urăşte pe Lucian Pintilie, acesta consideră că nu trebuie să discute despre ei, ci despre cei care decid, ca Ion Brad, şi care o să fie şi el dat afară într-o zi. Apoi îi povesteşte Catincăi Ralea că Ion Brad i-a spus să facă un film despre insurecţie, cu capturarea unui post de radio german. Referindu-se la acest aspect, Lucian Pintilie îl consideră pe Ion Brad nebun şi prost, la care Catinca Ralea îi răspunde: «Eu nu cred că este numai el singur vinovat în chestia asta, ci a fost şi montat de foarte multă lume. Toţi oamenii ăştia sunt nişte arivişti, care vor să ajungă foarte sus. Ei nu au cinste politică, deci nu au argumente şi nici curaj. Mâine, poimâine, dacă mă cheamă oricine să spun de ce mi-a plăcut acest film şi de ce cred că filmul ăsta nu este duşmănos, eu am argumente să spun de ce». Referindu-se tot la Ion Brad, regizorul Lucian Pintilie a afirmat: «Păi cum o să fie el cinstit, el este un burghez reacţionar, un burghez fascist. Ăştia sunt fascişti în cultură, adică indivizi care tiranizează, care-şi impun gustul lor, care fac exerciţiul forţei, ăştia sunt fascişti»“.

578.611 de bilete a vândut în cinematografe filmul „Reconstituirea“ în total (în 1970 şi după 1990) 40 de critici de film din România au decis, în 2008, că „Reconstituirea“ este cel mai valoros film românesc din toate timpurile