DISTRIBUIȚI

Dirijorul PETRONIUS NEGRESCU în orașul Tecuci sau MARELE ARTIST în micul oraș

Am trecut de jumătatea celui de-al VII-lea deceniu de viață, am pierdut probabil mai mult decât am câștigat dar, slavă cerului, singurul lucru pe care am reușit să-l păstrez intact este libertatea de gândire, totală, neîngrădită, pe care, atunci când simt nevoia, o materializez și prin libertatea de expresie. Sper s-o pot face și acum, măcar ca exercițiu de dizolvare a unei perplexități totale, trăite recent.

Dirijorul PETRONIUS NEGRESCU, a cărui artă sublimă și genială ”mi-a însemnat sufletul pentru veșnicie” (ca s-o citez pe Cella Delavrancea), mi-a făcut onoarea să dea curs rugăminții mele insistente de a mă anunța despre orice apariție a domniei sale pe podiumul de concert, indiferent de loc, timp și spațiu (incluzând țară sau continent), urmând ca eu să fiu prezentă când și dacă pot. După Concertul de Ziua Națională de la Bistrița, despre care tocmai am postat un comentariu pe blogul meu, m-a anunțat, fără multe detalii, că pe 8 decembrie are un concert la Tecuci, la sala Ion Petrovici, ora 19:00, că-l va dirija cu mare plăcere pentru că e în orașul său natal pe care-l iubește și-l poartă mereu în suflet (firește, ca toți Artiștii adevărați).

Sosesc, prin urmare, în Tecuci (pentru prima dată în viață neînsoțită) la ora 13:00 și pornesc într-o plimbare să caut sala Ion Petrovici. Un jandarm, nu prea umblat prin lume dar binevoitor, mă îndrumă. Ajung lângă o clădire ce pare dezafectată, pe care scrie sus: Casa de cultură. Sala de spectacole ”Ion Petrovici” și, de la distanță, se mai vede un afiș. Bucuroasă să aflu detalii despre concert mă apropii. Pe ceea ce, de departe, părea un mic afiș scrie: ”Atenție! Cad cărămizi!”. Crezând că am greșit, cer supliment de informații și aflu de la același jandarm că aceea e singura sală ”Ion Petrovici” din oraș.

thumbnail.

thumbnail

Ok, la ora 18:40 sunt din nou în fața clădirii ce pare acum alta, luminată ”a giorno” pe dinăuntru. Intru împreună cu un aflux impresionant de oameni și abia atunci înțeleg avertismentul: într-adevăr cărămizile încep să-mi cadă în cap, una câte una: pe fundalul scenei împodobite cu ghirlande sclipicioase, flori naturale, flori artificiale, stele albe de hârtie, stă scris pe un banner uriaș: Partidul Național Liberal – Partidul Unirii, dedesubt Simfonia Unirii – România Mare – 100 de ani, în stânga sigla PNL cu săgeata în mijlocul steagului UE. Îmi zic în gând: ”să fi nimerit la Congresul PNL?”, mai ales că o muzică de fond răsuna exact ca la respectivul eveniment, doar că acum era ceva ce semăna cu niște colinde, remixate, reciclate sau cum se mai cheamă.

Pe programul de sală primit la intrare caut nerăbdătoare detalii despre soliști, orchestră, dirijor (adică măcar numele lor), cum se scrie pe orice banal program de sală de pe Planeta Terra (pe Marte încă nu am ajuns, se pregătesc abia acum astronauții din America). În loc de asta, niște nume de compozitori (fără inițiala prenumelui), niște titluri de lucrări, după care adăugate ”destinațiile” lor: bas, tenor, soprană, vioară etc. Nume? Cum îl cheamă pe tenor, cine e, de unde e? Nimic. Caut la interior: ”Scurtă lecție de istorie, 1 decembrie 1918”, 2 pagini despre unire, urmate de îndemnuri patriotice semnate, ”cu respect” de Președintele PNL Tecuci.

Întorc capul, căci mai am loc de cucuie. Îmi zic: ”E o surpriză; cred că PNL vrea să-l facă cetățean de onoare pe ilustrul muzician PETRONIUS NEGRESCU și deocamdată ne ține în suspans. Probabil atunci ni se vor dezvălui și numele soliștilor, ca în celebrele concerte ”Pavarotti and friends”, par exemple.

Intră orchestra Partidului Național Liberal, căci așa pare după banner. Dar imediat recunosc niște instrumentiști și-mi dau seama că e cea a Filarmonicii din Bacău. Ok, zic, bine că și-au găsit sponsor. Apoi urcă un domn pe scenă și ne confirmă că ”prietenul nostru, în același timp gazdă și invitat este Filarmonica din Bacău” (uite c-am nimerit-o!). Atât despre concert. Și ne îndeamnă să fim uniți (vorba aceea: ”că doar nu degeaba v-am invitat la Simfonia Unirii”). Ne roagă, cu respect, să ne ridicăm în picioare căci ”va răsuna Imnul României”. Și coboară de pe scenă. Lumea se ridică și atunci apare dirijorul PETRONIUS NEGRESCU, grav dar luminos ca o efigie sculptată în marmură. Parcă tocmai s-a întors de la o întâlnire cu Zeus. Neatins și netulburat decât de propria-i MUZICĂ, își face datoria față de aceasta și față de Zeus (ca să rămân în aceeași paradigmă) care l-a înzestrat în asemenea grad. Dirijează Imnul României (care, până și acesta, sună mai frumos ca niciodată), lumea se așază, dar orchestra intonează și Imnul Europei, fără să se mai ridice nimeni pentru că, nu-i așa, n-au fost anunțați, în fine. Nu se decernează nimic, nici un titlu, nici o decorație, iluzia se dovedise deșartă. Oricum, cu anumite excepții, probabil majoritatea celor prezenți nu știau cine este ”omul (OMUL!) cu bagheta”. Orchestra deschide, în sfârșit, concertul, cu interpretarea scânteietoare a Entr`acte-ului la actul IV din opera Carmen de Bizet, alegere ideală pentru un început de concert de asemenea factură.

Apoi, rămânând pe scenă, Maestrul începe să invite, pe rând, patru soliști vocali și unul instrumentist, nu în ordinea de pe program, anumiți spectatori întrebându-se probabil care o fi bas și care soprană pentru că, evident, toate ariile au fost cântate în limbi străine (italiană și franceză) și nu-i pot suspecta pe absolut toți cei prezenți de erudiție lingvistico – muzicologică (mă bazez, în această afirmație, pe unele comentarii auzite în spatele meu). Nici nu se știa dacă sunt români sau nu, căci nu au vorbit, doar au cântat iar muzica este, nu-i așa, un limbaj universal.

Prima intră o mezzo – soprană, cu Habanera din Carmen de Bizet. Foarte convingătoare sub toate aspectele: timbru plin de armonice, amplă paletă dinamică, frazare subtilă, adecvată textului, profesionalism cel puțin de nivel național, dar ar putea fi și de la Opera din Lyon…

Intră apoi un tânăr, chiar foarte tânăr, probabil la debutul său pe o mare scenă, cu o frumoasă voce de bas – bariton în aria Notte e giorno faticar din opera Don Giovanni de Mozart, interpretată în perfecte coordonate stilistice, dovedind talent și o bună școală de bel – canto în plină evoluție, chiar de la această primă apariție.

Apoi un tenor de nivel Covent Garden – Londra, cu aria Che gelida manina din opera Boema. Un timbru impresionant, o căldură și o noblețe cu totul deosebite, dublate de o interpretare demnă de grandiosul nume al lui Puccini.

Din aceeași operă, aria Si, mi chiamano Mimi este interpretată de o foarte bună soprană (după rochie o fi din Spania?), ce interpretare sensibilă și ce știință a cântului! Acum fără glumă: de ce ne-au pedepsit organizatorii și nu ne-au spus numele soliștilor, să-i omagiem măcar pe facebook dacă nu suntem dintre cei care dau acatiste?

Din nou a venit minunatul tânăr, de această dată împreună cu mezzo – soprana care, mult mai experimentată, l-a ”condus” în interpretarea celebrului duet Là ci darem la mano din Don Giovanni de Mozart, realizând împreună o versiune splendidă, în care două generații diferite ce păreau profesor – elev au consonat și rezonat într-un suflu general unitar, creând un autentic moment mozartian.

Prima parte s-a încheiat cu Balada de George Enescu în versiunea pentru vioară și orchestră pe care o tânără violonistă a interpretat-o cu acuratețe și sensibilitate, susținută ca și toți ceilalți soliști de excelenta orchestră a Filarmonicii din Bacău și de bagheta infailibilă a maestrului PETRONIUS NEGRESCU, pe care-l numisem nu cu mult timp în urmă dirijorul ideal al tinerilor interpreți, cărora le creează de fiecare dată cadrul muzical cel mai adecvat cu putință.

După o ”pauză de cocktail” (sic!), în partea a II-a au revenit toți cei cinci soliști care au interpretat cu același înalt nivel de profesionalism și sensibilitate arii celebre din opere precum și bine cunoscuta Baladă de Ciprian Porumbescu în care, la reluare, tema principală a fost expusă mai întâi în flageolete, modalitate dificilă și impecabil executată de violonistă.

O notă aparte pentru tânărul debutant care, pe lângă celebrul ”Non più andrai farfallone” din ”Le nozze di Figaro” de Mozart, cântat cu aplomb și siguranță a mai interpretat aria preclasică Ombra mai fu din opera Xerxes de G. Fr. Haendel, în care a dovedit de această dată o capacitate remarcabilă de susținere vocală, specifică dificilelor arii preclasice. Îi prevăd un viitor strălucit în carieră.

Și cum ”finis coronat opus”, Concertul s-a încheiat cu Rapsodia I op. 11 de George Enescu, interpretată magistral de dirijorul PETRONIUS NEGRESCU la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Bacău. Nicicând n-au sunat minunatele sale teme mai românesc (dar nu pășunist), mai festiv (dar nu festivist), mai profund (dar nu emfatic), mai proaspăt și mai enescian.

Sintetizând experiența tecuceană din 8 decembrie, l-aș parodia pe marele poet:

Artă și ruine

Vid și inefabil

Kitsch, genialitate

Toate – amestecate

Publicului date

Cu mare mândrie

Suflet năucit

Dulce Românie

Asta ți-am dorit!

Referitor exclusiv la prestația artistică, aceasta a fost, cum am spus deja, de nivel excepțional. Sincere felicitări tuturor interpreților și, cu toată stupefacția secretizării sau ignorării numelor acestora, până la urmă trebuie totuși felicitați și organizatorii pentru că fără ei nu s-ar fi auzit atâta muzică bună.

* * *

”La închiderea ediției” am aflat, pe căi oculte, și numele soliștilor: soprana Diana Bucur, solistă a Operei Naționale Române Iași; mezzo – soprana Mihaela Ișpan de la Opera Națională Română București; tenorul Mihai Urzicana din Constanța, laureat al mai multor concursuri naționale de canto; bas – baritonul Victor Aciocârlănoaiei, student în anul II la Conservatorul din Timișoara care a debutat într-adevăr ca solist în acest concert, sub bagheta tatălui său PETRONIUS NEGRESCU; în sfârșit violonista Diana Jipa din București, membră a Cvartetului Passione.

Încă odată felicitări!

Elena Andriescu

Reclame

REPORT THIS AD

REPORT THIS AD
Share this:
TwitterFacebook89Google

Publicat de muzicauniversdeschis