DISTRIBUIȚI

Angajaţii de la societatea Zone Verzi, societate care se ocupă cu amenajarea și întreținerea spațiilor verzi din municipiul Tecuci, au început săpătămânile anterioare să pună jardiniere şi ghivece cu flori pe rigolele de pe raza orașului, în zona centrală, pe podurile rutiere și pietonale. Însă plantele nu constituie o bucurie pentru unii tecuceni. Jardinierele puse pe balustradele podului peste râul Tecucel nu au avut viață lungă. Și asta nu pentru că nu ar fi fost îngrijite ci pentru că o mână de huligani au „muncit” noaptea trecută la vandalizarea și distrugerea plantelor. Practic, nereușind să desprindă jardinierele, aceștia au smuls din rădăcini florile și le-au aruncat în albia pârâului. La adăpostul nopții, vandalizări și furturi de material floricol au avut loc și în zona podului din Parcul „Regina Elisabeta” (fost 1 Mai), în zona Primăriei și de pe unele rigole de pe raza municipiului. “Noi facem un efort mare pentru a reuşi să înfrumuseţăm în fiecare an oraşul. E foarte dificil să menţinem florile în oraş dacă nu suntem ajutaţi şi de populaţie. Ne-ar fi de mare ajutor dacă populația ar sesiza astfel de fapte de distrugere. Avem un număr unic cu apel gratuit, 0800800111, unde se pot reclama distrugerile provocate pe domeniul public. Este orașul nostru și am convingerea că toți ni-l dorim curat, îngrijit, cu un ambient peisagistic frumos”, a declarat Mircea Lupașcu, directorul general al societății Zone Verzi. Despre acțiunile de vandalism de noaptea trecută, directorul Lupașcu a precizat: „Am sesizat Poliția locală despre distrugerea provocată azi noapte. Se fac cercetări. Așteptăm și sperăm ca făptașii să fie prinși și trași la răspundere”.
(Aida Zaharia)