DISTRIBUIȚI

Dosarul Kovesi există fiindcă numele lui Dragnea apare în poziții deloc onorante în consistente dosare referitoare la fraudarea fondurilor europene. Se prea poate ca nu toți pesediștii să fie hoți, așa cum ne încredințează doamna Ecaterina Andronescu, însă mai mult ca sigur că Livică Teleormăneanul este.
De vreo două luni încoace, șefii coaliției PSD-ALDE, Liviu Nicolae Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, se conving pe pielea proprie de adevărul zicerii în conformitate cu care socoteala de-acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg. Dovadă? Dosarul Kovesi!
Degeaba i-au dat ei ordine precise ministrului Justiției, Tudorel Toader, să o înlăture de la șefia DNA şi să o scoată de tot din joc pe Laura Codruța Kovesi, degeaba argatul, rector suspendat şi încă profesor de rușine al Universității ieșene, a îndeplinit măcar prima parte a poruncii, în van şi-au scuipat plămânii goarne pesediste de calibrul unui Codrin Ștefănescu sau Liviu Pleșoianu, degeaba la România tv, Antena 3 sau TVR 1 se manifestă jurnaliștii plătiți ai puterii actuale, degeaba a fost resuscitat fugarul Sebastian Ghiță, în vânt scrie verzi şi uscate compromisul Evenimentul zilei (a se vedea nevolnicul editorial din weekend al compromisului Dan Andronic), degeaba s-a încheiat un parteneriat toxic între Sebastian Ghiță şi Cozmin Gușă care eșuează în lăbărțatele emisiuni ale celui din urmă de la Realitatea, degeaba inventează, iată, dosarul Kovesi, Codruța se dovedit de fiecare dată a fi mai puternică.
S-a înscris la un concurs pentru șefia nou creatului Parchet european anti-corupție şi, din câte se pare, cel puțin în momentul de față, are încă toate șansele să fie declarată câștigătoare. Aceasta în pofida scrisorilor otrăvite expediate omologilor din țările UE de același dezgustător domn Tudorel Toader, în ciuda ostilității nemascate a membrilor atât de puțin școlitului guvern al României şi a activităților dezonorante pe care le desfășoară la Bruxelles întru compromiterea d-nei Kovesi, europarlamentarii reprezentând acolo nu interesele României, ci pe cele ale PSD şi ALDE.

Drept pentru care șefii coaliției PSD-ALDE au pus în funcțiune nou creata şi deja politizata Secție de anchetare a magistraților, acolo unde tronează submediocra protejată a sub-submediocrului Tudorel Toader, o doamnă cu numele de Adina Florea, pesedistă în simțiri şi în restul de cuget pe care îl mai are. Care, la ordin, a dezgropat acuzații vechi reîntărite probabil tot la ordin de același Sebastian Ghiță, în schimbul a cine știe căror aranjamente oneroase venite din partea guvernanților români, şi a întocmit un dosar penal cusut cu ață roșie, ca şi culoarea PSD, fostei șefe a DNA.
Totul cu scopul de a o împiedica să ocupe postul pe care şi-l dorește. Post de la înălțimea căruia i-ar putea face, complet justificat, un calvar viața președintelui PSD, Liviu Nicolae Dragnea, deja cu nervii în pioneze. Și aceasta fiindcă numele lui Dragnea apare în poziții deloc onorante în consistente dosare referitoare la fraudarea fondurilor europene. Se prea poate ca nu toți pesediștii să fie hoți, așa cum ne încredințează doamna Ecaterina Andronescu, însă mai mult ca sigur că Livică Teleormăneanul este.

Însă cum pentru moment sus-numitul președinte al bandei roșii nu poate să facă ceea ce cu ardoare își dorește, şi anume să scoată România din UE, să provoace un Ro-EXIT care l-ar scăpa, pesemne, total de griji, cu prețul sacrificării intereselor majore ale țării, Liviu Nicolae Dragnea a comandat dosarul Kovesi, în fapt compromiterea Laurei Codruța Kovesi. Care nu o fi ea chiar Alba ca Zăpadă, dar nici penală nu este. Așa cum şi-ar dori-o Dragnea, Tăriceanu, Codrin Ștefănescu, Pleșoianu, Vasilescu, Udrea şi goarnele mediatice ale puterii.