DISTRIBUIȚI

ADORABILEI MELE SOȚII
Nevastă, iar te-am supărat,
năpastă de nevinovat,
când văd că-n ochi îți sar scântei
rămân în pană de idei,
ești rea și aprigă mereu,
iar vinovat rămân doar eu,
din teama de a nu greși
năzbâtii fac în orice zi,
nici să mă controlez nu pot,
deși-mi dai zilnic peste bot,
nici foame, cred, n-o să-mi mai fie,
mi-e teamă de bucătărie
și iau poziția de drepți
când după ușă tu m-aștepți,
profiți că am un handicap
și îmi ”trosnești” tigaia-n cap,
să dai, te rog, mai ușurel,
dar pe cocoașă, că sunt chel!
De frică și de spaimă zac,
mă tot întreb ce pot să fac,
în voie nu-ți mai pot intra,
zadarnic, orice-aș încerca,
n-accepți nimic, nu vrei să știi,
prin cap îți zboară ghidușii,
cu vorbe tandre mă aleg:
sunt prost, cam tăntălău și bleg!
Dar, dacă Viața mi te-a dat,
mă-mpac c-un gând nevinovat:
mi-ești mamă, tată, soră, frate,
iar noi doi le-am făcut pe toate:
o casă, doi copii, livadă
să aibă lumea ce să vadă,
iar cine-o crede tot ce spun
ori este prost ori e nebun!

”REPLICA” SOȚIEI
Bărbate, iar m-ai supărat,
ce, te prefaci nevinovat?
Când vezi că-n ochi îmi sar scântei
tu mai pretinzi că n-ai idei?
Nu vezi că ești un tăntălău
și este vai de capul tău?
Te-ar rupe ”câinii” de n-aș fi
să te păzesc în orice zi
că te zgâiești după femei,
dispari acum din ochii mei!
La ”câini” te dau să te sfâșie
dacă mai scrii vreo poezie!
Deși-ți dau zilnic peste bot,
te tot holbezii ca un netot,
privești cu ochii-ți imbecili
și ceri clemență prin vecini,
îți dau ”clemență” cătinel,
dar pe cocoașă că ești chel.
Nici milă, cred, n-o să-mi mai fie
când intri în bucătărie,
îți pun tigaia să mănânci,
dar treci sub masa, stai pe brânci,
nu clămpăni c-aud vecinii
și cred că le hrănesc eu câinii,
închide gura când vorbești
și vezi că iară mă stropești,
urechile să ți le-ntorc,
au crescut mari, parcă-s de porc,
iar fălcile s-au îngroșat,
parcă ești focă, nu bărbat,
mustățile să ți le razi,
m-ai enervat destul și azi,
iar în dizgrație îmi cazi.
Când am în față un malac,
ce, când vorbește el, să tac?!
În pod te sui, scara ți-o iau
și jos te dai doar când eu vreau,
în beci te bag cu melci culeși,
lacăt îți pun să nu mai ieși!
Să iei poziția de drepți
când cu salariul mă aștepți,
să-mi pui în palmă toți piștarii,
c-altfel îți cântă lăutarii
un cântecel de dor și ducă
pe ultimul drum ce-l apucă
unul ca tine ”norocos”,
bărbat din fire, dar fălos.
Sunt mamă, tată, soră, frate,
iar noi doi le-am făcut pe toate:
o casă, doi copii, livadă
să aibă lumea ce să vadă,
iar cel ce crede tot ce-am spus,
să râdă, l-am binedispus!