DISTRIBUIȚI

Guvernul lui Dragnea l-a adus la pușcărie pe prietenul lui Dragnea, Radu Mazăre. Lui Tudorel Toader i-au trebuit luni întregi să rezolve problema extrădării lui Sebastian Ghiță, care nici n-a mai fost rezolvată. Ghiță se află, bine mersi, în Serbia, la granița României. În schimb, ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall a rezolvat în câteva zile ce părea un miracol: aducerea în țară a lui Radu Mazăre, prietenul de o viață al lui Dragnea. Ce face diferența?
Curios este că mai sunt cazuri, de exemplu Marko Attila, care stă, bine mersi, în Ungaria, fără să fie deranjat de autoritățile române sau de Interpol, deși este condamnat în România la pușcărie. Marko Attila, fost șef al Departamentului pentru Relații Interetnice din Guvern şi ex-deputat UDMR, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, pentru retrocedarea ilegală a clădirii Colegiului Szekely Miko, din municipiul Sfântu Gheorghe.
Poate ne explică dna ministru Ana Birchall ce face deosebirea între cele trei cazuri. Ce motivație a avut dna Birchall, vicepremier al guvernului Dăncilă, să-l execute la foc automat pe Mazăre? O fi fost directiva premierului Dăncilă? A făcut doar ce i-a dictat conștiința de ministru interimar? Greu de spus! Mai controlează Dragnea guvernul, dacă acesta îi execută un prieten bun, Radu Mazăre? Sigur nu. Ce îi vor transmite baronii penali lui Dragnea, nu vreți să știți!

S-a spus că ministrul Ana Birchall care, trebuie să recunoaștem, s-a dovedit și promptă, și eficientă în coordonarea operațiunii de extrădare (probabil că d-lui prof.univ. dr. Tudorel Toader i-ar fi trebuit un cincinal) ar duce la îndeplinire un ordin primit de la șeful ei de partid, Liviu Nicolae Dragnea. Acesta, șiret din cale afară, dorea ca revenirea în țară a circarului ce și-a bătut joc mulți ani nu doar de constănțeni, ci de o țară întreagă, să dovedească faptul că în România statul de drept funcționează, dar și ca astfel atenția opiniei publice să nu fie eminamente concentrată asupra a ceea ce se va întâmpla la Curtea Constituțională, dar și la Înalta Curte de Casație și Justiție. Ambele întâmplări fiind strâns legate de ilustrissima lui persoană.
Curtea Constituțională ar fi trebuit să ia, în fine, o decizie în privința specializate, răspunzând astfel solicitării altui pesedist, pe nume Florin Iordache, în vreme ce la ÎCCJ urma să se joace ultimul act din procesul angajărilor fictive de la Consiliul Județean din Teleorman. Angajări comandate de însuși Dragnea.

Curtea Constituțională a făcut ceea ce știe ea mai bine. A amânat decizia pentru data de 5 iunie, atunci când datorită schimbărilor din componența ei numărul membrilor pe față în favoarea lui Dragnea va crește considerabil . Și aceasta fiindcă în iunie își vor intra în pâine cei doi noi judecători mai mult decât controversați pe nume Cristian Deliorga și Gheorghe Stan, zis Giani, cunoscut în calitatea lui de gestapovist șef la așa-numita Secție specială, acolo unde a făcut tandem cu numita Florea Adina. Or, o a patra amânare spune cât de fără coloană vertebrală, cât de neindependenți și cât de încatenați politic sunt cei ce fac azi parte din respectivul organism.

ÎCCJ a respins cererea de amânare a ultimei ședințe din proces și a anunțat că pe data de 27 mai își va face cunoscută decizia. Adică la numai o zi după alegeri și după referendum, atunci când Dragnea și PSD ar putea fi la propriu spulberați de votul popular, vom afla dacă Dragnea merge sau nu la închisoare. Un loc unde ar fi trebuit să se afle demult. Numai că, iată, juriști calificați au atras atenția că pronunțarea sentinței ar putea fi amânată, dar și că CCR ar putea să dea o decizie care într-un fel sau altul ar lăsa o portiță retroactivității. Ce s-ar putea aplica dosarelor în cazul cărora încă nu s-au pronunțat sentințele.
Am urmărit în cursul zilei de luni felul în care mai multe televiziuni au reflectat cele două, de fapt, trei evenimente la ordinea zilei. Afacerea Dragnea încheindu-se cum s-a încheiat, adică în coadă de pește și la foarte puțină vreme după ora prânzului aproape că nu și-a mai găsit loc în economia talk-show-urilor de seară. În schimb, despre aducerea în țară a numitului Mazăre Radu s-a discutat masiv. S-au făcut transmisii live, iar falșii jurnaliști de la Antena 3 au denunțat abuzuri și i-au plâns de milă șnapanului care urmează să își petreacă următorii 9 ani din viață acolo unde îi este locul. La închisoare.

Concluzia? Aproape că sunt pe punctul de a le da dreptate adepților scenariilor. Fiindcă despre Mazăre s-a vorbit mai mult decât despre Dragnea. Chiar dacă afacerea Dragnea privește însuși viitorul României, Mazăre nemaînsemnând, din fericire, nimic. Mazăre însuși devenind un nimic. Așa cum a fost, de fapt, o viață. Și cum s-ar putea să devină din 27 mai și Dragnea Nicolae Liviu.