DISTRIBUIȚI

Ne aflăm în prima zi din campania GNV de redescoperire a României la Târgu Jiu în compania domnului dr. Sorin Buliga, unul dintre cei mai prolifici cercetători din lume în domeniul studiului vieţii marelui sculptor Constantin Brâncuşi, încercând o continuitate a unei incursiuni în opera şi viaţa marelui sculptor gorjan care a lăsat omenirii valori şi capodopere inestimabile.
„Picături de secvenţe” din realitatea socio – politică a acelor vremuri
„Sorine ne vorbeai în articolul anterior de un Brâncuşi cu o verticalitate impresionantă, un Brâncuşi care după cum spuneai – nu lucra ca să se laude sau ca să uluiască pe careva – un iubitor de Dumnezeu care încerca să-L descopere şi să se descopere prin arta sa. Cât era el de asimilat şi înţeles de oamenii politici şi autorităţile acelor vremuri?”
„Vezi tu … un astfel de fenomen nu putea să nu rezoneze în sufletele şi conştiinţele contemporanilor. Astfel, în august 1937, Aretia Tătărescu îşi convinge soţul, pe primul ministru liberal Gheorghe Tătărescu, să obţină de la Ministerul Lucrărilor Publice suma necesară pentru prelungirea străzii Grigore Săftoiu, între târgul săptămânal numit de Brâncuşi Târgul fânului – unde va fi amplasată Coloana – şi Bulevardul C. A. Rosetti, care mărginea grădina publică a oraşului. Planul acestei străzi drepte fusese de fapt aprobat încă din anul 1900, dar rămăsese neaplicat. În scrisoarea de donaţie a Aretiei Tătărescu către primarul oraşului Târgu-Jiu, din 20 octombrie 1937, se preciza „următoarea destinaţie: Crearea unei străzi care va purta numele «Calea Eroilor», cale care va porni din preajma Jiului, trecând prin grădina publică, pentru a merge până la actualele căzărmi. Această stradă este de mult prevăzută în planul de sistematizare a oraşului, ea nu s-a putut realiza din lipsă de fonduri. Pentru plata acestor exproprieri Liga să pună la dispoziţie suma de 750.000 (şapte sute cincizeci de mii). La începutul acestei căi se va aşeza portalul susnumit, pe promontoriul ei lângă cazărmi, se va ridica coloana recunoştinţei, legându-se astfel amintirea locurilor pentru care au luptat Eroii gorjeni, cu ideea recunoştinţei fără de sfârşit simbolizată prin coloană. Totodată vă aducem la cunoştinţă că realizând mai departe gândul său, Liga Naţională a Femeilor Gorjene a luat pe a sa răspunderea construcţia Bisericei Sfinţii Apostoli care se află pe strada destinată Eroilor, continuând la terminarea unor lucrări de mult părăsite şi dând astfel prin ridicarea acestui lăcaş, o strălucire mai mare recunoştinţei noastre către cei care s-au jertfit pentru noi.”
La rândul său, Primarul Târgu-Jiului de atunci prezenta pe scurt următoarele: „Proiectul în întregime ar consta dintr-o alee care, plecând de la digul Jiului – care este locul de evocare a actelor de vitejie gorjenească, ar trece pe sub un portal, ce în viitor ar marca şi intrarea în grădina publică, pentru ca, continuând spre biserica ce se renovează, să se termine această cale ce va purta chiar şi denumirea de Calea Eroilor, la monumentul recunoştinţei întruchipată printr-o coloană înaltă de circa 29 metri, înălţându-se fără sfârşit aşa cum trebuie să fie şi recunoştinţa noastră pentru eroii ce sunt temelia României moderne, situat acest monument în mijlocul unui parc ce se va face pe locul fostului târg de vite”.
Brâncuşi, rapsod al veşnicilor dureri ale sufletului românesc
„Ce foc ardea în acest gorjan neliniştit şi de neînduplecat?” „Pentru a-ţi răspunde la această întrebare revin la partea din Brâncuşi care considera că Dumnezeu este Fiinţa supremă cu un scop bine determinat al vieţii umane. El spunea că: „la capătul drumului, ca şi dincolo de el, totul se confundă cu Divinitatea”; „pe Dumnezeu”, însă, „nu îl ajungem niciodată. Dar ceea ce e important este curajul de a porni la drum”. Pentru el orice acţiune şi libertate sunt binevenite dacă te pot ajuta să atingi această ţintă etern umană, care dă sensul ultim vieţii: „Poţi face orice cu condiţia să pătrunzi în împărăţia cerurilor”. Artistul era de părere că în fapt „Suntem atât de aproape de Domnul, dar ceaţa zgomotului celorlalţi ne împiedică să-l simţim pe de-a-ntregul”. Se pare că de-a lungul vieţii sale Brâncuşi s-a raportat mereu la divinitate, dar nu întotdeauna această „relaţie” cu Cel de Sus a fost fericită, din moment ce se păstrează texte dureroase scrise de mâna lui, în diverse etape ale existenţei: „Ce nefericit sunt, Doamne! – să iau puţin din ceea ce ai pus pe pământul unde există tot ceea ce am – şi aş vrea ca cea mai mare parte să fie a Ta”; „Cât de singur sunt pe lume / Adesea nu ştiu ce fac. / O Doamne spune spune / Ce să fac? Încotro s’apuc”; „Şi acum, Doamne al tuturor virtuţilor, inspiră-mă, cu ce cuvânt, cu ce parte, cu ce capăt trebuie să încep să-mi spun nenorocirea”; „Amărât când este omul / Nu-l mai sprijină nici Domnul. / Zadarnic aleargă-n deal şi-n vale / Că bine nici nu mai iasă’n cale”; „Bunul Dumnezeu a murit. De aceea lumea este în derivă”.
Poarta Sărutului a fost asamblată din blocuri de travertin de Banpotoc
„Construcţia Coloanei Infinite a început la mijlocul lui august 1937 la Petroşani şi s-a încheiat în noiembrie al aceluiaşi an la Târgu-Jiu. Brâncuşi însuşi a ales fonta ca material de lucru, în locul bronzului, unul din motive fiind „posibilitatea de a «îmbrăca» acest material, de culoare neatrăgătoare, într-un strat metalic galben-auriu. În urma discuţiilor purtate de Brâncuşi cu specialiştii de atunci în metalizare a rezultat că sârma de alamă de compoziţie corespunzătoare, aplicată prin pulverizare, putea să dea suprafeţei Coloanei culoarea şi strălucirea dorită de artist. Alămirea s-a executat în lunile iunie-iulie 1938. Poarta Sărutului a fost asamblată din blocuri de travertin de Banpotoc în octombrie 1937, anul sculptării sale definitive fiind 1938, mai exact de la începutul verii şi până la 20 septembrie, când artistul a plecat din Târgu-Jiu la Paris. Prima fundaţie a fost turnată mai spre exterior decât este ea astăzi, şi anume pe linia gardului Grădinii publice, deşi prima intenţie a sculptorului a fost aceea de a pune portalul la începutul actualei străzi „Calea Eroilor”, adică vis-a-vis de parc. Cele doua alei (“târcoale” după cum le numea Brâncuşi) care înconjoară Poarta şi se unesc din nou pe linia axului ansamblului sculptural, nu sunt nici ele întâmplătoare, fiind înfăptuite tot la indicaţiile sculptorului. Vă invit să ne tragem puţin sufletul aici în Grădină, să bem un strop de apă din Jiu şi să ne odihnim o clipă sufletele pentru a merge mai departe.”
Valeriu Ioan