DISTRIBUIȚI

Ne aflăm în plină campanie de redescoperire a României, la Târgu Jiu, în compania domnului dr. Sorin Buliga, unul dintre cei mai prolifici cercetători în domeniul studiului vieţii şi operei marelui sculptor Constantin Brâncuşi, încercând o continuitate a unei incursiuni în opera şi viaţa marelui sculptor gorjan care a lăsat omenirii valori şi capodopere inestimabile.
Reflexii la Masa Tăcerii
Mă las „furat” de gândurile şi impresiile dobândite până acum şi-mi permit o evadare din scenariu, un break de producţie cu scopul de a-mi limpezi ideile dobândite până acum. Mă aflu într-o zonă plină de cultură, istorie şi spiritualitate, într-un „ocean” de clipe şi trăiri nemărginite, înconjurat de sute de alţi privitori ca şi mine, … turişti, localnici, poliţişti, copii, părinţi şi bunici, trăitori care privim plini de felurite curiozităţi româneşti sau nu aceste bucăţi de piatră ciolplită, conştienţi sau nu de rezonaţiile forţelor eterice care ne provoacă la simţire, gândire, schimbare. Mă aflu la Masa Tăcerii şi urmăresc o doamnă care vine cu un adolescent şi cu un aparat de fotografiat de mână. Adolescentul plin de mândrie se aşează cu spatele la masă şi construindu-şi o poziţie de „culturist” îşi arată „bicepşii” lăsându-se imortalizat de aparatul digital mânuit cu atenţie şi grijă maternă de doamna din spatele obiectivului, rugându-mi instantaneu îngeraşul păzitor să-mi spună, cam ce zice maestrul Brâncuşi despre această „demonstraţie de forţă” balcanico-românească. Rămân în această stare de tăcută nedumerire şi mă aşez cu sfială pe unul din cele 12 scaune parcă apostolice şi tăcute, ale Mesei rotunde, simţind tristeţi şi suferinţe de neexplicat, în timp ce în minte îmi vine următoarea idee: un mare om a muncit aici cu sudoarea geniului ca să ne lase o operă divină, cu dorinţa de a ne aşeza la Masă cu Dumnezeu şi cu noi înşine şi noi oamenii, trecem nepăsători pe lângă ea, alimentându-ne eventual setea de senzaţional şi de „ştiri de album” … „Vă rog să vă daţi jos de pe masă” – intervine autoritară şi salvatoare vocea unui poliţist local la gestul unui tânăr urcat pe masă pentru a fi fotografiat. „Din păcate avem de a face şi cu astfel de indivizi care nu ne respectă valorile; – mă fură din lumea-mi dureroasă Sorin Buliga – hai ca să continuăm prezentarea.”
O istorie a Mesei Tăcerii
„Amintesc faptul că încă de la venirea sa în Gorj, Brâncuşi a construit o primă masă din bolovani de râu, lângă vila familiei Tătărescu de la Poiana (conform amintirilor doamnei Sanda Negropontes Tătărescu), iar ulterior a mai construit una şi în grădina casei Bălănescu din Târgu-Jiu, unde a locuit în perioada 1937-1938, existând probabilitatea ca prima masă să fi fost amplasată lângă malul Jiului, într-o zonă neamenajată. Într-o notă oficială se specifică un transport de lespezi de piatră de calcar „pentru pavaje şi trepte la platforma de lângă digul Jiului”. Aceste trepte nu s-au realizat – după cum nu s-au realizat nici cele ce trebuiau să urce spre Coloană – însă rămâne ideea amenajării platformei la această dată, operaţiune care s-a încheiat în noiembrie 1937. I. Pogorilovschi presupune că Brâncuşi a cioplit prima masă din chiar aceste lespezi de calcar, rămase nefolosite pentru scopul lor iniţial. Varianta a doua a Mesei, din piatră de Banpotoc, este comandată la Atelierele Pietroasa din Deva, pe 14 iunie 1938 de către Ligă. Există şi versiunea că primăria a aprobat „procurarea” şi „instalarea unei mese” din piatră de calcar, de mărimile indicate, pe 23 august 1938, în urma intervenţiei lui Brâncuşi la Atelierul Deva, nemulţumit că pe prima masă găsise, la întoarcerea sa din 20 august, „o inscripţie săpată şi umplută cu plumb, precum şi semnătura sa”. Facem aici o paranteză pentru explicarea şi dezvoltarea momentului de mai sus. Spuneam că Brâncuşi considera că o operă de artă trebuie să rămână nesemnată. El s-a supărat pe autorităţile locale din Târgu Jiu, când întorcându-se de la Paris, a găsit pe marginea Mesei o placă pe care scria „Această lucrare a fost executată de Constantin Brâncuşi între anii … „ Ea era prinsă cu buloane de fier, maestrul luând o daltă şi un ciocan şi a scos acea placă plin de supărare. La 23 iulie 1938 se expediază cu trenul de la Deva, noua masă comandată. Actuala Masă a Tăcerii este rezultatul suprapunerii tăbliilor mari ale celor două variante. Cât despre aşa-zisa „Masă Festivă” sau „Masă Ultimă”, aceasta este un rebut alcătuit din suprapunerea picioarelor celor două mese. Ea a stat un timp în Grădina publică, de unde au luat-o grădinarii şi au dus-o în Parcul Coloanei”.
Extinderea Ansamblului printr-o alee

„Ne-ai vorbit despre Masa Tăcerii. Pornind în jos se deschide o alee. Unde duce şi care-i povestea ei?”
„Din punctul de vedere al Primăriei Târgu-Jiu, Masa nu era o lucrare majoră a complexului monumental. Realizarea ei se justifica pentru a se forma un ansamblu armonios cu portalul-monument… şi spre a se da un aspect cât mai estetic menţionatului monument şi întregului parc este necesar a se aşeza la capătul aleei o masă de piatră. Planul de amenajare al aleei din Grădina publică a fost întocmit la 2 noiembrie 1937 de arhitectul Rehbuhn, probabil la indicaţiile lui Brâncuşi. Pe marginile aleei deschise în parc s-au plantat în toamna aceluiaşi an 20 de plopi piramidali şi s-au amenajat 10 nişe pentru bănci şi scaune. Acestea din urmă aveau ca scop formarea unui „ansamblu armonios cu portalul şi masa de piatră construite pe această alee principală”. Tot la 14 iunie 1938 Liga face comanda şi pentru scaunele de piatră la atelierele din Deva. Drept urmare, până pe 6 august se aduc de acolo cu trenul 12 scaune cu faţa rotundă şi 30 cu faţa pătrată, executate conform modelului dat. Mai precis 17 bucăţi scaune au fost expediate de la Deva pe 23 iulie, iar alte 25 bucăţi pe 1 august. Este interesant de specificat aici că într-o primă variantă, la indicaţiile lui Brâncuşi, scaunele rotunde au fost grupate două câte două, fiind mai apropiate de masă (la 0,40 m) decât sunt acum. De asemenea, scaunele pătrate au fost iniţial „presărate pe marginile acestei alei, unul câte unul, la distanţe egale, până la «Poarta sărutului»” după cum se specifică în documente. În anul 1964 erau pe alee doar trei grupe a câte 2×3 scaune, ulterior fiind grupate câte trei în fiecare din cele cinci nişe. Planul operelor de piatră din parc, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii, s-a conturat ulterior ideii iniţiale de monument unic al eroilor gorjeni Coloana fără sfârşit şi se ştie că Brâncuşi era conştient de faptul că oamenii intrau în grădina publică prin Poarta Sărutului, deoarece aceasta reiese din vorbele sale către o colegă de breaslă, ( Malvina Hoffman care a văzut macheta Porţii Sărutului în atelierul lui Brâncuşi din Paris ): „Mâine mă voi duce să asist la inaugurarea acestei porţi în ţara mea. Prin această poartă se intră într-o grădină”. În acelaşi context Brâncuşi spunea că: „l-a purtat gândul spre chipul unei porţi prin care să se poată trece dincolo”. Inclusiv primul său biograf şi prieten, Vasile Georgescu Paleolog, cu care Brâncuşi a vorbit adesea despre operele sale de la Târgu-Jiu, a transmis acest lucru: „Aşa este ansamblul de la Târgu-Jiu […] unde s-a folosit de o replică la <Coloana fără sfârşit> (al cărei original se află în Statele Unite) şi de <Poarta eroilor> ce se deschide spre site-ul <Mesei rotunde>”.
Valeriu Ioan