DISTRIBUIȚI

Duminică, 27 septembrie 2020, după votul de la prima oră a dimineţii din cadrul alegerilor locale, o masivă delegaţie a Ligii Scriitorilor Români – Filiala Iaşi-Nord Est a pornit într-un turneu cultural în zona Moldovei, vizitând Castelul Sturdza de la Miclăuşeni, acolo unde ghidul Sebastian Marcoci a fost o gazdă extrem de primitoare şi organizând apoi, la Ateneul din Bacău, o manifestare artistică cu ocazia lansării cărţii „Psaltirea Maicii Domnului”, editată de poeta Georgeta Ursu.
În prezidiul manifestării de la Bacău au luat loc Corina Matei-Gherman (moderatoarea evenimentului), poeta Georgeta Ursu, prof. preot Ioan Mera, scriitorii Dan Teodorescu (preşedintele filialei ieşene) şi Mariana Bendou (venită din Oneşti), localnicul Dumitru Ghiurca.

Poemele religioase ale doamnei Georgeta Ursu au ajuns la sufletele celor prezenţi în sala de spectacole a Ateneului din Bacău, prin recitalul oferir chiar de autoarea volumului. Cartea pusă în dezbarere publică a fost prezentată de Corina Matei-Gherman, prof. preot Ioan Mera, Dan Teodorescu Mariana Bendou, Dumitru Ghiurca, Ilie Serediuc, Calistrat Robu şi preotul Claudiu Şoşu, care au avut cuvinte de laudă despre poeziile prezentate în volum şi despre doamna Georgeta Ursu, aflată la a cincea carte editată.
Pe durata manifestării de la Bacău, care s-a derulat pe parcursul a peste 2 ore şi jumătate au avut loc şi momente artistice de înalt nivel, protagoniştii fiind solistele Silvia Aboaice (muzică uşoară) şi Karla Ursu (muzică populară), Matei Coriciuc (chitară clasică), cantautorul Adi Gegiuc. Au recitat din propriile poeme Maria Lupu şi Anastasia Gârneaţă, iar Ilie Serediuc a prezentat şi numărul 4 al revistei „Nord-Est Cultural”, din septembrie 2020, editată de Filiala ieşeană din cadrul Ligii Scriitorilor Români.
Scriitoarea Mariana Cobzaru a primit în faţa publicului legitimaţia LSR, ca nou membru, iar conducedea Filialei Iaşi-Nord Est a oferit celor implicaţi în cadrul evenimentului diplome de excelenţă.
Organizatorii manifestării din oraşul lui George Bacovia au fost Liga Scriitorilor Români – Filiala Iaşi-Nord Est, Uniunea Creatorilor Profesionişti – Sucursala Iaşi, Cenaclul de Literatură şi Pictură „Octav Băncilă” al Cercului Militar Iaşi.

Partenerii media ai evenimentului de la Bacău au fost publicaţia „Sport Fan Club”, Agenţia de Presă „Aşii Români” (din Nürnberg – Germania), revista „Mioriţa USA” (din Sacramento – statul California, SUA) şi revista „Nord-Est Cultural”.
În luna octombrie 2020, LSR – Filiala Iaşi-Nord Est şi partenerii ei tradiţionali vor organiza două evenimente culturale – lansări de carte, autorii volumelor fiind Dan Teodorescu, Mariana Cobzaru şi respectiv Moshe Groper.
DAN TEODORESCU

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentOțet de mere.
Articolul următorinfo trafic zona elice