DISTRIBUIȚI

Nume frecvent si raspandit astazi in toata Europa, Ecaterina provine de la grecescul Ekaterine. In onomastica crestina, numele a devenit popular datorita cultului unei fecioare martire din Alexandria, decapitata in anul 307: Sfanta Mucenita Ecaterina, sarbatorita anual la 25 noiembrie. In izvoarele grecesti, numele martirei apare sub forma Aikaterine. In istoria romanilor, personalitatea cea mai marcanta cu acest nume este Ecaterina Teodoroiu, prima femeie ofiter din armata romana care a cazut pe campul de lupta, in Primul Razboi Mondial. Ecaterina Teodoroiu s-a nascut pe 17 ianuarie 1894, la Vadeni (astazi cartier al orasului Targu Jiu), numele ei adevarat fiind Catalina Toderoiu. A plecat pe front impreuna cu fratele ei, Nicolae, inca de la intrarea Romaniei in razboi. La inceput, a fost infirmiera la spitalul din Targu Jiu, apoi, dupa ce fratele ei a fost rapus pe front, a cerut sa fie inrolata in armata, in locul lui. Astfel, Ecaterina Teodoroiu a devenit prima femeie din armata romana care a luptat in linia intai.

A fost luata prizoniera de nemti si dusa in lagarul de la Targu Carbunesti, de unde evadeaza si se reintoarce in mijlocul fratilor ei de arme. La sfarsitul anului 1916, Regele Ferdinand ii confera doua dintre cele mai pretioase distinctii ostasesti: Ordinul Virtutea cercetaseasca de razboi, in aur si Ordinul Virtutea Militara de razboi, clasa a II-a. In 1917, este ridicata la rangul de ofiter. Ecaterina Teodoroiu, considerata Ioana d’Arc a Romaniei, s-a stins pe campul de lupta, la numai 23 de ani, in batalia de la Varnita si Muncelu, pe 22 august 1917. A fost inmormantata pe front, apoi osemintele sale au fost stramutate la Targu Jiu, in mormantul-monument din centrul orasului, ridicat de sculptorita Milita Petrascu in 1936. Din anul 1938, in casa familiei Toderoiu a fost amenajat muzeul memorial Ecaterina Teodoroiu.
Sfanta Mucenita Ecaterina, icoana din Bosnia

Pe 25 noiembrie, in calendarul ortodox este pomenita Sfanta Mucenita Ecaterina, care a trait in timpul Imparatului Maximian, la inceputul secolului al IV-lea. Ajunsa la varsta maritisului, Sfanta Ecaterina refuza sa se casatoreasca, desi insusi Imparatul Maximian ar fi dorit sa o ia de sotie, pentru ca era frumoasa si inteleapta. Dupa ce a primit botezul crestin, in vis i s-a aratat Mantuitorul Iisus Hristos, care i-a daruit un inel de logodna, spunandu-i sa nu primeasca nicidecum mire pamantesc. Pentru ca nu s-a lepadat de credinta crestina, Sfanta Mucenita Ecaterina a fost supusa la chinuri groaznice, apoi decapitata, pe 25 noiembrie 305. Se spune ca, la taierea capului ei nu a curs sange, ci lapte. Trupul ei a fost luat de catre ingeri si dus pe Muntele Sinai, unde a fost asezat in manastirea de la poalele muntelui, transformata de Imparatul Justinian in manastire-fortareata, in secolul al Vl-lea. Toti pelerinii care se inchina la moastele Sfintei Ecaterina din manastirea de pe Muntele Sinai primesc in dar un inel, in amintirea inelului pe care Iisus Hristos l-a daruit Sfintei Mucenite.

Etimologie
Specialistii nu au cazut de acord asupra originii si semnificatiei numelui Ecaterina. Grecescul Ekaterine este considerat, de unii, femininul lui Hekateros (atestat la Hesiod, prin Strabon, ca supranume pentru satiri si nimfe), forma inrudita fie cu un supranume al lui Apollo – Hekatos (folosit de Homer in Iliada si explicat prin cuvantul hekatebolos – care loveste de la distanta), fie cu numele zeitei subpamantene Hekate. Numele Ecaterina se poate explica si prin alte limbi, de exemplu prin egipteana, unde un cuvant cu forma asemanatoare inseamna coroana.
Raspandirea numelui se datoreaza si etimologiei populare, prin apropierea de adjectivul katharos – pur. De altfel, etimologia populara se pastreaza in grafia numelui in Occident (unde este scris cu -th-).
Prima atestare a numelui in documentele romanesti dateaza de la 1495, sub forma Catalina (nume purtat de sotia lui Radu cel Mare).

Derivate de la prenumele Ecaterina:
Caterina, Catrina, Trina, Catina, Catinca, Tinca, Tincuta, Cati, Catita, Catiusa, Lina, Catarina, Kitty, Catalina, Catalin

Personalitati cu numele Ecaterina sau cu nume derivate:
Ecaterina Teodoroiu (1894-1917), Ecaterina Andronescu (n. 1948), Ecaterina Szabo (n. 1966), Catalina Ponor (n. 1987)
Regina Caterina de Medici (1547-1559), Imparateasa Ecaterina a II-a a Rusiei, supranumita Ecaterina cea Mare (1762-1796), Katharine Hepburn (1907-2003), Catherine Deneuve (n. 1943), Katarina Witt (n. 1965), Kate Middleton, Ducesa de Cambridge (n. 1982)

Predispozitii ale persoanelor cu numele Ecaterina:
Persoanele cu numele Ecaterina sunt firi pentru care latura emotionala are o importanta deosebita. Se spune despre ele ca sunt creative, inzestrate cu o intuitie iesita din comun si pasionate de mister si miraculos. Sociabila si sentimentala, Ecaterina este o romantica innascuta, care viseaza la un Fat-Frumos. Din cauza timiditatii care o caracterizeaza, poate parea distanta si rezervata. Despre persoanele cu numele Ecaterina se crede in general ca au o memorie excelenta si au calitatile necesare unui fin observator. Pot manifesta inclinatii pentru stiintele umaniste, dar si pentru domeniul audiovizual, pentru turism sau arta (Foto: Wikipedia, Wikipedia).