DISTRIBUIȚI

Primăria Municipiului Galați anunță că va efectua, prin intermediul Serviciului Public Ecosal Galați, în perioada 06.06 – 06.07.2017, etapa I a dezinsecției aviochimice (tratament modern al plantelor cu substanțe chimice împrăștiate din avion) pe raza municipiului Galați.

În aceeași perioadă se va realiza și operațiunea de dezinsecție la sol.

Substanțele folosite sunt: Acqua K Othrine (aerian) și Solfac (terestru), ambele insecticide fiind biodegradabile. Aceste substanțe au efect doar asupra insectelor zburătoare și târâtoare (inclusiv căpușe).

Apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului Galați sunt rugați să ia toate măsurile de protecție necesare (pentru familiile de albine și viermi de mătase) în scopul evitării contactului cu substanțele insecticide distribuite în toate zonele verzi ale domeniului public.

Programul poate fi decalat în cazul în care condițiile meteo nu permit desfășurarea în bune condiții a acțiunii.

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Galați