DISTRIBUIȚI

Una dintre marile achiziții ale perioadei recente – măști pentru populația vulnerabilă – a fost încheiată, în sfârșit, de Ministerul Sănătății. Dar afacerea nu miroase foarte bine, după cum s-au grăbit să puncteze liderii opoziției.
Iar achiziția vine chiar după ce șeful Unifarm, acuzat de DNA că a luat mită pentru atribuirea unui contract pentru livrare de măști și ale echipamente medicale, a fost suspendat de la conducerea companiei de stat.
În plus, ministrul sănătății a primit un vot de blam de la deputați, care au adoptat o moțiune simplă împotriva sa. Dar Nelu Tătaru spune că numirile făcute de el au fost conform legii și că politicul „a intrat prea repede în joc”, în timp ce „medicalul încă nu și-a revenit”.
Dar viața merge înainte, numărând cazurile de infectare cu coronavirus ca în timpul stării de urgență, în timp ce litoralul a avut de câștigat de pe urma restricțiilor impuse până de curând.
Pe de altă parte, restricțiile își vor pune serios amprenta asupra economiei – nu doar în România – iar FMI estimează o recesiune mult mai severă decât vedea în urmă cu doar două luni. Pentru a facilita revenirea economiei europene, în 2021 UE ar putea pune la dispoziția statelor membre de trei ori mai mulți bani decât în acest an. Și totuși, mai puțini români văd avantajele aduse de aderarea la UE, potrivit unui sondaj INSCOP.
Sondajul arată și că românii văd pozitiv alianța cu SUA, în contextul în care se discută despre prezența militară a americanilor în Europa. Polonia ar putea fi unul dintre beneficiarii relocării unei părți a trupelor americane din Germania, spune Trump.
Și totuși modul în care SUA sunt văzute din restul lumii se schimbă, scrie The Atlantic în recomandarea de lectură a zilei.

Reporter de serviciu: LIVIU TACHE RADU,anul II CRP,Universitatea APOLLONIA Iasi