DISTRIBUIȚI

A mai rămas o zi până la marele miting din 10 august, iar românii sunt în drum spre București. Rețelele de socializare sunt pline de imagini cu români ce își anunță prezența la cee ce pare să devină cel mai mare miting care a avut loc în România.

Vin din toate colțurile lumii pentru a stopa guvernarea nocivă PSD-ALDE, dar politicienii se fac că nu înțeleg ce vor acești români, de ce se adună și împotriva a ce protestează.

Nu doar România fierbe, ci și Europa. În timp ce populiștii eurosceptici se organizează înaintea alegerilor europarlamentare pentru a le transforma într-un referendum despre existența UE, societatea civilă lansează un apel către forțele progresiste pentru a apăra blocul comunitar. #PE

Însă în privința urșilor rămânem singuri. Niciun stat membru al Uniunii Europene nu a dorit să primeasă vreun urs din România, chiar dacă în unele țări specia nu mai există de o sută de ani.

Nu ne întrece nimeni la miștouri. „Să încercăm să facem lumină în instituția prezidențială, sau cum ar spune latinul ”Fiat lux!””, scrie negru pe alb într-un comunicat al Ministerului Cercetării.

După ce a deschis subiectul reintroducerii stagiului miltar obligatoriu, ministrul Apărării Mihai Fifor a încercat să liniștească apele: e puțin probabil să devină din nou armata obligatorie.

Recomandare de lectură: Deutsche Welle scrie pe larg despre ce vor românii din Diaspora care vin la București să protesteze.
Reporter de serviciu: Beatrice AZIZOAIE DIMACHI,anul III CRP,Universitatea Apollonia Iasi