DISTRIBUIȚI

Ministerul Apărării a rămas ieri fără șef în urma unei comunicări catastrofale pe tema banilor (sau a lipsei acestora) pentru plata militarilor. Un comunicat de presă postat pe site-ul ministerului arăta că plata salariilor se va face eșalonat din cauză că rectificarea bugetară nu s-a făcut la timp. Guvernul insistă însă că sunt doar chestiuni tehnice și nu există probleme financiare cu salariile la nicio structură a statului, iar ministrul Adrian Țuțuianu și-a dat demisia. Vicepremierul Marcel Ciolacu a fost numit ministru interimar al apărării de Mihai Tudose, șeful Guvernului.

Dar Țuțuianu nu este singurul ministru care a vorbit ieri de plata (sau neplata) unor drepturi. Lia Olguța Vasilescu a dat încă o măsură a gândirii bugetare a PSD când a încercat să explice că nimeni nu contribuie pentru indemnizația de creștere a copilului, ceea ce înseamnă că nu ar trebui să se vorbească de principiul contributivității. Ba chiar, Guvernul este încă generos că plătește, când ar putea, foarte bine, să elimine această contribuție. „Puteam să facem ca în țări foarte dezvoltate din UE, să nu mai dăm deloc sau să dăm 100 de euro. Dar n-am făcut-o. Am plafonat la 1.800 de euro”, a declarat ministrul muncii și justiției sociale.

În contextul în care membri ai Guvernului arată asemenea carențe în cunoașterea modului de construcție a bugetului, nu este de mirare că oficialii nu par îngrijorați de faptul că economia României crește doar din consum, deși nu le ies calculele privind veniturile, dar mai ales cheltuielile.

De altfel, mai marii alianței PSD-ALDE au alte griji în aceste zile: referendumul privind redefinirea Constituției, procesele de corupție sau încercările de schimbare a legislației justiției care au scandalizat partenerii externi ai României.

Interesele grupului care conduce România par a fi total diferite de intențiile europarlamentarilor care dezbat chestiuni precum posibilitatea de a reduce prețurile apelurilor telefonice internaționale sau oportunitatea unei reforme a Politicii Agricole Comune – care înghite 40% din bugetul UE – în contextul Brexit.

Recomandarea de lectură este un material Washington Post despre ONG-urile care au avut un rol în decizia lui Donald Trump de a scoate SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice.
Reporter de serviciu Marius Sorin DIMACHI,anul II CRP,Universitatea Apollonia Iasi