DISTRIBUIȚI

ALDE a ieșit din guvern și președintele Klaus Iohannis s-a arătat din nou, ca în aproape întreg mandatul său, lent în reacții. Digi24 a titrat, extrem de potrivit: „Iohannis vorbește mâine despre criza de ieri”.

Iohannis a fost prezent la reuniunea diplomației și a criticat „declarațiile politice iresponsabile ale unor înalți demnitari români” care au făcut ca România să rateze obținerea unui loc în Consiliul de Securitate al ONU. Chiar dacă nu a nominalizat, președintele se referea la premierul Viorica Dăncilă și declarațiile ei privind mutarea ambasadei din Israel, care au iritat statele arabe, pe al căror suport diplomații români contau.

Deci nu putem bănui că Iohannis nu ar fi vrut „să întineze” o reuniune oficială cu declarații politice. De altfel, Klaus Iohannis ar fi avut ocazia să învețe chiar de la maeștri. Nu mai departe de săptămâna trecută, în conferința de presă susținută alături de președintele român, Donald Trump a vorbit de G7, democrați, Israel, Rusia, creșterea economică, tarifele vamale impuse Chinei, impozitarea forței de muncă, Venezuela sau Brexit și multe alte subiecte cu prea puțină legătură cu discuțiile bilaterale.

Apropo de Brexit, Iohannis a avut marți și o discuție cu premierul Boris Johnson despre relațiile româno-britanice și drepturile cetățenilor. Conversația telefonică a avut loc la inițiativa părții britanice și putem bănui că și în acest caz Iohannis a reacționat lent, deoarece o asemenea discuție ar fi trebuit să aibă loc imediat după ce Marea Britanie a anunțat că va pune capăt liberei circulații a cetățenilor UE chiar de pe 1 noiembrie. Pare-se că Iohannis nu s-a grăbit prea tare să se asigure că drepturile, inclusiv cel la liberă circulație, celor aproape 500.000 de români ce trăiesc în Marea Britanie să fie respectate și că „efectele negative care ar afecta viețile acestora să fie reduse cât mai mult posibil”.

În acest timp, viața politică din România a continuat neabătută. Trei dintre cei patru miniștri ai ALDE și-au dat demisia, doar Ramona Mănescu, șeful diplomației, optând să rămână alături de Viorica Dăncilă, dar Iohannis nu a vorbit nici măcar despre acest subiect, chiar dacă se afla în fața ambasadorilor. Guvernul a stabilit calendarul alegerilor prezidențiale, poate președintele va fi ceva mai interesat de acest subiect.

La nivel european sunt în plină desfășurare negocierile pentru formarea viitoarei Comisii Europene. Este greu de spus ce poziție va primi România, cu actualele propuneri de comisar transmise, dar Polonia va fi primi, cel mai probabil, un rol important, și un buget consistent, cel al agriculturii.

Republica Moldova și-a aniversat marți independența, dar nu sunt doar motive de sărbătoare. De fapt, prezența rusă în Moldova nu a dispărut nici după 28 de ani, iar oficialii de la Chișinău încă oscilează între vest și est ca în mai toată această perioadă. Și tot de la colegii din Republica Moldova, un experiment despre capcana fake news. #NED

Recomandarea de lectură: Incendiile din Amazonia au suscitat discuții aprinse nu doar între liderii mondiali, ci și (mai ales) pe Internet. O grămadă de neadevăruri au fost aruncate în discuție, și chiar încercările de a le demonta sunt pline de erori uneori. Poate un factcheck la factcheck ne va ajuta să ne conturăm o părere mai aproape de realitate
Repoter de serviciu Gabriel DANILA,anul I CRP,Universitatea Apollonia Iasi