DISTRIBUIȚI

Curtea Constituțională a României a validat constituționalitatea inițiativei USR „Fără Penali în funcții publice”, dar greul abia acum urmează. După pronunțarea CCR, inițiativa va intra în circuitul parlamentar, cu dezbateri în comisii și vot în plenul Camerei Deputaților și Senat, urmând ca apoi să se organizeze un referendum decizional care trebuie să aibă cvorum și vot majoritar.

O altă decizie a CCR salutată de analiști a fost respingerea în unanimitate a tuturor celor 17 excepții de neconstituționalitate cu privire la OUG 14, cea care a abrogat controversata OUG 13 adoptată de Guvernul Grindeanu în iarna lui 2017.

Testul real al independenței CCR va fi însă miercuri, când judecătorii au pe masă sesizarea lui Florin Iordache privind formarea completurilor de 3 de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Mulți se tem că CCR va face pe placul lui Liviu Dragnea și al altor social-democrați care astfel ar putea scăpa de condamnări definitive sau în primă instanță.
În PSD, nu doar Liviu Dragnea e nemulțumit de tergiversările alunecosului ministru al Justiției, Tudorel Toader, ci și primarul din Aninoasa, județul Argeș. Ștefan Benonie a cerut disperat adoptarea modificărilor la Codurile penale, într-o seară sau într-o noapte.

Colegul său Robert Cazanciuc, președinte al Comisiei juridice din Senat, se face că nu înțelege de ce e o prioritate raportul privind cererea DNA de urmărire penală a șefului Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. ”Dosarul penal este prioritatea Comisiei Juridice? Nu știu. Cred că prioritare sunt legile așteptate de cetățeni din partea noastră care să le facă viața mai bună”, zice Robert Cazanciuc, cu un dispreț fățiș față de lege și reguli.

Intrat deja, chiar dacă neoficial în campania pentru europarlamentare, fostul președinte Traian Băsescu susține că dorește ca Laura Codruța Kovesi să ajungă șefa Parchetului European. Aparent a uitat cum a criticat-o dur în ultimul timp.

Și alți politicieni europeni au început să-și curteze alegătorii și să facă fel și fel de calcule electorale. Frans Timmermans, candidatul social-democraților europeni la conducerea viitoarei Comisii Europene, va încerca să construiască o majoritate progresistă după alegeri, dar recunoaște că are nevoie de sprijin și din afara forțelor de stânga. #Time2Vote

În pofida apropierii campaniei, europenii sunt în continuare ocupați cu Brexit.

Noul termen pentru ieșirea Marii Britanii este 12 aprilie, dar Theresa May vrea o extindere până la 30 iunie. Marea Britanie trebuie să prezinte un plan clar pentru a justifica o extindere a Brexit, a declarat ministrul român pentru Afaceri Europene, George Ciamba, după Consiliul Afaceri Generale care a pregătit summitul special de miercuri al liderilor europeni.
Recomandarea de lectură a redacției: BBC Online – Is Game of Thrones the last great blockbuster TV show?
Reporter de serviciu Karl WILLIAM,anul I CRP, Universitatea Apollonia Iasi