DISTRIBUIȚI

După 30 de ore de așteptare, publicul a aflat, în fine, conținutul celebrei Ordonanțe de Urgență pentru modificarea legilor justiției, adoptate în fugă de Guvern, înainte de turneul premierului Viorica Dăncilă în Orientul Mijlociu.

Problema este că, cel puțin în cazul DNA, actul normativ a adus mai multe neclarități. Liberalul Cătălin Predoiu, fost ministru al justiției, a spus că OUG a închis practic DNA, pentru că niciunul dintre procurorii anti-corupție nu a trecut de un concurs la intrarea în instituție, așa cum prevede noul act normativ. Problema este că OUG nu abrogă o dispoziție din legea pe care o modifică, potrivit căreia procurorii deja angajați rămân în funcție.

Iar acum, după recenta decizie a Curții Supreme, populația nici măcar nu mai poate să protesteze „spontan” fără să-și declare această intenție. Sau, după cum a subliniat eurodeputatul ALDE Norica Nicolai, un protest precum cel de după OUG 13 nu mai poate avea loc.

Garantul independenței puterilor în stat, președintele Klaus Iohannis, nu a avut nicio reacție pe această temă încă, pentru că este în vizită oficială în Italia, de unde a avut totuși grijă să transmită că viitorul UE ar trebui să ne preocupe pe fiecare dintre noi. Despre viitorul României, țară în care mai mult de o treime din populație riscă sărăcia sau excluziunea socială nu s-a vorbit prea mult în Italia, țară în care trăiesc peste un milion de români care au plecat în încercarea de a scăpa de sărăcia și excluziunea menționate mai sus.

Dar președintele va avea în curând ocazia să discute chiar de viitorul Europei, cu ceilalți șefi de stat din UE, la un Consiliu European ce începe astăzi, unde principalul punct pe agendă este Brexit. Discuțiile se anunță foarte încinse, dat fiind că președintele Consiliului, Donald Tusk, a zis că lipsa unui acord privind Brexit este mai posibilă ca niciodată. Nici de aceată problemă România nu pare prea îngrijorată, dacă ascultăm ce spune ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu: „Negocierile se îndreaptă în direcția corectă și este important ca ultimii pași să fie parcurși, în același spirit constructiv”.

Pentru a înțelege cât mai bine, astăzi propunem două recomandări de lectură: o prezentare grafică a Consiliului European pe tema Brexit și o explicație a judecătorului Cristi Dănileț pe marginea legilor justiției și actelor normative adoptate de Guvern.
Reporter de serviciu Gabriel DANILA,anul I CRP,Universitatea Apollonia Iasi