DISTRIBUIȚI

Este deja o tradiție încetățenită în cei 30 de ani de la căderea comunismului: fiecare nou guvern dă vina pe excesele și neîmplinirile precedentului. În trei decenii, „greaua moștenire” a devenit un laitmotiv al fiecărei schimbări de la Palatul Victoria încât uneori nici măcar nu este necesară o schimbare de Guvern, ci doar instalarea unui nou ministru.

Ce-i drept, Florin Cîțu, noul ministru de finanțe, este cunoscut pentru mesajele chiar alarmiste despre starea finanțelor publice din ultimii trei ani, așa că nu a fost o surpriză conferința de presă pe care a susținut-o joi. Chiar și așa, Cîțu a spus că ce a găsit la Ministerul de Finanțe „a depășit cele mai pesimiste așteptări” ale sale, acuzându-i pe guvernanții PSD de constituirea unui grup infracțional organizat și conducerea României după „metoda Al Capone”.

În replică, fostul ministru, Eugen Teodorovici, l-a acuzat pe Cîțu că nu știe să citească un buget și a sugerat că datele prezentate de acesta nu sunt adevărate, ba chiar l-am amenințat cu o plângere pentru denunț calomnios, dacă nu vine cu dovezi în sprjiinul afirmațiilor.

Lia Olguța Vasilescu, fostul ministru al muncii, a dus însă discuția la un nivel golănesc, întrebându-l pe Cîțu „ce a fumat”, spunând despre acesta că este habarnist și prost și că nici nu-și cunoaște atribuțiile ca ministru de finanțe. „Nu ați văzut nimic până acum, habarniștilor! Credeți că nu vom avea reacție când vedem cum vă bateți joc de munca noastră și de toate categoriile sociale? Pregătește-ți blana, că văd că te mănâncă!”, a încheiat apoteotic Vasilescu o postare pe Facebook plină de invective la adresa lui Florin Cîțu și a guvernului PNL.

Cert este că tot acest scandal vine într-un context nu tocmai favorabil economiei românești. Creșterea economică a încetinit serios în al treilea trimestru, în contextul în care se vorbește deja de recesiune pe anumite piețe europene, ceea ce afectează serios sectorul industrial autohton. Leul pierde teren în fața euro, iar cursul BNR a atins joi un minim istoric.

Nici în plan geopolitic, lucrurile nu arată extraordinar. Igor Dodon tocmai și-a instalat la Chișinău un guvern pe placul lui. Moldova virează astfel puternic spre Moscova, iar pro-europenii sunt îndepărtați.

Tot joi, Biroul Electoral Central a anunțat rezultatele finale din primul tur al alegerilor prezidențiale, astfel că azi începe campania electorală pentru turul doi.

Dar avem și o veste bună de la Bruxelles: Adina Vălean a primit aviz pozitiv de la Comisia pentru Transporturi a Parlamentului European pentru funcția de comisar.

Reporter de serviciu Liviu Tache RADU,anul I CRP, Universitatea Apollonia Iași