DISTRIBUIȚI

Bucureștiul a ajuns, din păcate, fruntaș la numărul infecțiilor cu coronavirus, fiind deja confirmate 12 cazuri. În contextul în care numărul infecțiilor crește de la o zi la alta, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a realizat o hartă interactivă pentru informarea în timp real a populației cu privire la evoluția coronavirusului în România.
Măsurile preventive luate în România continuă, dat fiind faptul că virusul are o rată foarte mare de răspândire. Universitatea Babes-Bolyai își suspendă cursurile și trece pe predarea online, ministrul Muncii recomandă flexibilizarea programului de lucru pentru părinți, iar două partide au anunțat că își suspendă activitățile publice de precampanie.
Coronavirusul creează situații excepționale și în instituțiile europene. Parlamentul European anulează ședințele de săptămâna viitoare, iar David Sassoli, după o vizită în Italia, intră în carantină.
Și Comisia Europeană a anunțat că va lua măsuri pentru a ajuta companiile europene de transport aerian, afectate de coronavirus.
Ministerul Sănătății publică un ghid despre tot ceea ce trebuie să știm despre noul coronavirus.
Tot în contexul crizei coronavirusului, Guvernul Cîțu are șanse foarte mari să fie învestit. Desemnat premier de către Klaus Iohannis doar pentru că este antipatic și putea să fie respins de Parlament, astfel deschizându-se din nou drumul anticipatelor, Florin Cîțu s-ar putea trezi joi că trebuie să conducă un Guvern. Joaca s-ar putea transforma într-o situație critică pentru el, mai ales în contextul socio-politic actual.
Să faci ce zice… premierul, nu ce face premierul. Premierul olandez le-a recomandat locuitorilor să nu-și mai strângă mâna, pentru a combate coronavirusul, dar chiar el a încălcat imediat propriul sfat.
Povestea unui adolescent român aflat într-o zonă afectată din Italia de coronavirus s-a transformat într-un clip viral, iar care acum este ghid de informare pentru copii despre Covid-19.
După ce a plantat copaci și a lipsit în ultimele zile din spațiul public, Klaus Iohannis a ieșit într-o scurtă declarație de presă. El a făcut apel la calm și solidaritate, anunțând că prioritatea zero în momentul de față este combaterea coronavirusului.
Comisia Europeană a prezentat o nouă strategie menită să ajute industria europeană să conducă tranziția dublă către neutralitatea climatică și către poziția de lider în domeniul digital.
Noul coronavirus a dus la anularea spectacolelor culturale, dar asta nu-i împiedică pe unii să continue reprezentațiile. Unteatru și Opera comică pentru copii își prezintă spectacolele live pe Facebook.
Recomandare de lectură: BBC.com – YouTube and conspiracy theories.
Reporter de serviciu ROBERT WILLIAMS,anul II CRP,Universitatea Apollonia Iasi