DISTRIBUIȚI

În timp ce românii se pregăteau de Paște sau de un weekend prelungit, parlamentarii din Comisia de control a SRI – liniștiți după ce și-au încasat în avans salariile, spre deosebire de profesori și alte categorii profesionale – l-au audiat din nou pe fostul adjunct al directorului SRI, Florian Coldea.

Acesta i-a comparat pe cei care trădează interesele statului român cu Iuda, care a sfârșit tragic pentru trădarea lui Iisus. Rămâne să aflăm cine este Iuda în scandalul așa-zisului stat paralel.

Întrebat cum evoluează audierea lui Coldea – care va mai veni și la o a treia audiere, un deputat USR, membru al Comisiei, a spus că nu se reuşește „să se ajungă la esenţă”. Măcar ne-am lămurit cu prezența lui Liviu Dragnea la petrecerile SRI: nu a tăiat porcul, dar a fost acolo, alături de George Maior, Victor Ponta, Sebastian Ghiță.

Trecând Prutul, aflăm că eurodeputatul Andi Cristea e de părere că prima rată a asistenţei pentru R. Moldova ar putea fi plătită până la alegerile din Chișinău, din 20 mai.

Nu același optimism răzbate din raportul Serviciului European de Acțiune Externă și al Comisiei Europene. Cele două instituții consideră că R. Moldova a făcut progrese în ceea ce privește punerea în aplicare a unor reforme, dar sunt necesare măsuri suplimentare astfel încât cetățenii săi să poată beneficia din plin de avantajele Acordului de Asociere.

Colegii de la Report.md ne arată și fața pitorească a fraților de peste Prut, printr-un reportaj despre Anastasia Adam – singura femeie din Moldova care deține și gestionează o stână de oi. #BST
Recomandarea de lectură a redacției: Un reportaj Reuters: In Hungary, one fence came down, another went up.
Reporter de serviciu Beatrice AZIZOAIE DIMACHI,anul II CRP,Universitatea APOLLONIA Iasi