DISTRIBUIȚI

Forțând Constituția, președintele a participat la ședința Biroului Executiv al PNL, unde și-a continuat discursul războinic de campanie. Mai mult, Klaus Iohannis se așteaptă de la PNL și de la Guvernul Orban „la o implicare totală”, astfel încât la sfârșitul lui 2020 să ofere românilor „o Românie fără PSD în conducerea statului, a entităților politice”.

Cum luna de miere aproape s-a încheiat, Guvernul Orban a dat de primele greutăți, abrogarea legii recursului compensatoriu dovedindu-se mai complicată în realitate decât în discursurile de campanie. Orban e dispus să-și asume răspunderea, dar, cum PSD se pricepe să pună piedici, social-democrații de la Camera Deputaților au introdus pe ordinea de zi a plenului de miercuri abrogarea recursului compensatoriu, inițiativă ce poate bloca o acțiune a Executivului pe această speță.

Liderul deputaților UDMR, Attila Korodi, consideră că legea trebuie abrogată în Parlament și recunoaște că decizia Uniunii de a vota legea recursului compensatoriu în actuala formă nu a fost solid fundamentată.
Și senatorii PSD s-au pus în mișcare și au depus o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe, Florin Cîțu, chiar dacă acesta n-a avut timp să ia prea multe decizii.

Dacă în România discuțiile despre protejarea mediului și schimbările climatice sunt firave, la nivel european Comisia von der Leyen pregătește un succesor al Planului Juncker pentru susținerea investițiilor în proiecte care vor reduce poluarea.

Recomandarea de lectură a redacției: Spiegel Online – NATO Turns 70: Political Disputes Overshadow Alliance Anniversary
Reporter de serviciu Gabriel Sebastian COTTE,anul III CRP,Universitatea Apollonia Iasi