DISTRIBUIȚI

PNL și USR, plus ce a mai rămas din PMP, nu au reușit să răstoarne guvernul Dăncilă. Înainte, dar și în timpul votului, s-a văzut că Opoziția nu a dus o minimă negociere înaintea depunerii moțiunii cu parlamentarii nemulțumiți din PSD și ALDE, dar nici cu UDMR. Singurii care au votat ca ei, dar cu inima strânsă, au fost cei din jurul lui Victor Ponta, care, după toată retorica din ultima vreme, nu puteau vota pentru reprezentanta lui Liviu Dragnea.

Practic, acești parlamentari au vrut să dea jos guvernul, dar au mers la „poate-poate”, sperând naiv în trezirea unor colegi din arcul puterii. Insuficient.

O altă preferată a lui Liviu Dragnea, Sevil Shhaideh, nu a mai fost la fel de norocoasă. Fostul ministru a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, același articol care îi dă bătăi de cap și liderului PSD. Sevil va merge în fața judecătorilor pentru o infracțiune ce i-a adus nașului ei o insulă și o bucată din Dunăre.

Recital Eugen Nicolicea. Deputatul PSD a trecut la fapte și a propus modificarea regulamentului Camerei Deputaților astfel încât parlamentarii „recalcitranți” din opoziție să fie docilizați forțat. Vrea nici mai mult nici mai puțin să fie scoși din sală cu agenții de securitate și suspendați o lună.

A doua grozăvie pusă la cale de PSD și ALDE privește presa, închisă miercuri într-un țarc departe de politicieni pentru a nu mai putea pune întrebări cui vor, ci parlamentarii să meargă la ei dacă vor să transmită ceva țării. Același Nicolicea explică: „Stați tolăniți aici ca la autogară”.

În 2004, Teodor Solojan smulgea lacrimi de la Traian Băsescu prin anunțul său căă nu va mai candida pentru funcția de președinte al României. 14 ani mai târziu, același Stolojan anunță că nu va mai candida pentru un nou mandat de europarlamentar, iar lacrimile întârzie să apară. Stolojan nu va sta degeaba, însă: va lua cursuri de surfing.

S-a aflat repede motivul demisiei preferatului lui Carmen Dan de la șefia Poliției Române. Chestorul Cătălin Ioniță este cercetat de DNA pentru trafic de influență și pentru fals în declarația de avere. Procurorii explică cum a ajuns polițistul să primească câteva hectare de teren lângă București.

Se întâmplă și lucruri frumoase. Până să vină mai marii Europei la Sibiu, anul viitor, membri ai minorității germane din România s-au dus la Bruxelles, pentru a prezenta România diversă și multiculturală. Au dansat și au făcut spectacol, arătând în inima Europei că „Minoritatea Germană în România este un exemplu de multiculturalism într-o Europă unită”. #PE

Recomandare de lectură: Un reportaj al colegilor de la Report.md din lumea albinelor și despre afacerea a doi frați de toată isprava. #BST
Reporter de serviciu: Marius Sorin DIMACHI,anul II CRP,Universitatea Apollonia Iasi