DISTRIBUIȚI

Circa 10.000 de persoane au ieșit în cea de-a 35 zi și a cincea duminică de proteste la marșul pentru susținerea DNA și depolitizarea CCR.

În contextul în care oamenii protestează față de privilegiile și deciziile în propriul interes ale politicienilor, câțiva membri PNL s-au gândit că ar fi o idee bună să propună relaxarea criteriilor de integritate.Noroc că Biroul Politic Național a respins propunerea.

Peste 14.000 de medici și 28.000 de asistenți medicali au plecat din România în perioada 2009-2015, dar în ultimii ani exodul s-a redus, doctorii începând să fie mulțumiți de condițiile din țară, susține, într-un interviu acordat Agerpres, Viorel Hușanu, președintele SANITAS București.

Dezvoltarea economică este singura soluție este a-i ține pe tineri în țară, spune, într-un interviu pentru EurActiv, europarlamentarul Victor Negrescu. Pe de altă parte, el crede că tinerii plecați au motive să revină în România, deoarece aici există foarte multe oportunități. (#PE)

Pe măsură ce se apropie momentul declanșării oficiale a negocierile de ieșire a Marii Britanii din UE, crește tonul declarațiilor de o parte și de alta.

Bruxelles a scos o factură de 60 de miliarde de euro,Londra nu vrea să plătească nimic, deși, după Brexit, unii britanici vor primi pensii din bani europeni, iar unele programe din fonduri comunitare se vor derula în continuare în Marea Britanie, după cum atrag atenția europarlamentari români.

Angela Filote, șefa reprezentanței CE la București, avertizează că unitatea Europei va fi în pericol, după plecarea Marii Britanii.

Recomandarea de lectură a redacției: Un interviu Der Spiegel cu scriitorul israelian Amos Oz.
Reporter de serviciu:Gabriela CANEPA,anul I CRP,Universitatea Apollonia Iasi