DISTRIBUIȚI

Când UE încearcă să-și definească politicile pentru următoarea perioadă, România este blocată de lipsa unui guvern cu drepturi depline.
Europenii anunță în aceste zile planurile pentru dezvoltarea economiei digitale, își definește strategia pentru inteligența artificială, Comisia urmează să prezinte legislația pentru implementarea pactului ecologic, iar liderii UE trebuie să decidă bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. În acest timp, politicienii de la București sunt blocați în discuții sterile și inutile în comisiile Parlamentului care ar trebui să valideze un nou guvern.
Dar PNL nu vrea să guverneze cu un Parlament dominat de PSD, iar PSD nu vrea anticipate, astfel că este posibil ca România să rămână mult timp cu un guvern interimar. Dar drumul spre anticipate este prsărat cu multe obstacole procedurale, iar nivelul discuțiilor din Parlament a coborât la un nivel suburban cu ocazia audierilor miniștrilor.
Și chiar dacă aceste audieri au fost, în mare măsură, inutile, au fost totuși o ocazie de a afla ce putem pierde dacă România va continua să fie decuplată de la marile teme europene. Și chiar în zilele în care UE își discută bugetul pe termen lung sau viitorul inteligenței artificiale, în Parlamentul României se vorbește de punctul de pensie sau câte kilograme de lână are o oaie. În schimb, finanțarea europeană pentru agricultură este pusă în pericol pentru că autoritățile nu reușesc să finalizeze o strategie de cheltuire a acestor bani.
Recomandarea zilei (galerie foto): Life in the time of coronavirus
Reporter de serviciu Liviu Tache RADU,anul I CRP,Universitatea Apollonia Iasi