DISTRIBUIȚI

În ultima perioadă, România bate record după record la numărul noi de infectări zilnice, fapt care nu poate fi pus doar pe seama creșterii numărului de testări. Nerăbdători să plece în concedii, unii români uită de reguli, iar autoritățile par neputincioase în fața situației. E drept că până acum a fost și un vid legislativ în urma deciziei CCR și a bâlbăielilor de la Palatul Victoria, dar acum guvernanții au toate pârghiile pentru a lua măsuri în vederea limitării răspândirii Sars-CoV-2.
Și pe plan mondial, numărul îmbolnăvirilor crește, depășind 15 milioane, cele mai afectate fiind SUA, Brazilia și India.
Institutul Național de Sănătate Publică face apel la populație să respecte măsurile de bază de protecție sanitară, acestea fiind singurele instrumente pentru a preveni transmiterea virsului SARS-CoV-2 și îmbolnăvirea cu COVID-19.
În pofida problemelor, autoritățile nu renunță la organizarea alegerilor, motivând că și alte state au avut alegeri în pandemie.
Pe plan european, Parlamentul European amenință că nu va aproba bugetul UE 2021-2027, criticând în special reducerile bugetelor programelor orientate spre viitor. Ei regretă și compromisul șefilor de stat și de guvern care au diluat prevederile privind condiționarea fondurilor europene de respectarea statului de drept.
Reporter de serviciu Liviu Tache RADU,anul II CRP,Universitatea Apollonia Iasi