DISTRIBUIȚI

Viorica Dăncilă a reușit, în fine, să discute cu Jean Claude Juncker. Nu știm de ce a ținut neapărat să îl întâlnească pe șeful Comisiei Europene, dar știm că a mobilizat o grămadă de resurse ale statului pentru a afla de ce l-a ratat pe Juncker în ziua precedentă.

Nu este clar de ce Viorica Dăncilă nu s-a dus și ea, ca atâția alți înalți oficiali, la Summit-ul Inițiativei celor Trei Mări, organizat la București, pentru a discuta nu doar cu Juncker, dar și cu alți șefi de stat, ci a preferat să organizeze o ședință de Guvern pentru a prelungi desfășurarea referendumului în două zile.

Și nu e ca și cum la Summit s-ar fi ținut doar discursuri politicoase și conversații diplomatice. Șefii de stat au adoptat o listă de proiecte de investiții care sunt prioritare pentru dezvoltarea Europei Centrale și de Est. Iar unele dintre acestea au fost propuse chiar de Guvernul României. #politicadecoeziune

Nu, Dăncilă a ținut să precizeze că reuniunea internaţională a fost „politizată într-un mod total lipsit de responsabilitate şi de etică”. Premierul și-a exprimat nemulțumirea că „se folosesc astfel de evenimente și instituții ale statului” în jocuri politice, care aduc costuri de imagine României. Despre nenumăratele gafe ale Vioricăi Dăncilă și despre imaginea negativă pe care o are România în Europa din cauza guvernării PSD-ALDE, premierul însă nu s-a arătat nemulțumit…

Recomandarea de lectură: Când testele ADN arată mult mai mult decât subiecții doreau să afle – un text The Guardian.
Reporter de serviciu Gabriel DANILA,anul I CRP,Universitatea APOLLONIA Iasi