DISTRIBUIȚI

Iordache centrează și tot el dă cu capul. Comisia specială de modificare a legilor justiției condusă de social-democratul Florin Iordache a votat încă o dată legile privind organizarea judiciară și funcționarea CSM. După ce a acționat drept comisie de specialitate în procedura de adoptare din Camera Deputaților, unde cele două acte normative au fost adoptate săptămâna trecută, comisia Iordache a avut același rol și în Senat. Acum, plenul Senatului – for decizional în acest caz – urmează să dea un vot rapid, și fără emoții pentru coaliția PSD-ALDE ce se bucură de suportul UDMR.

De altfel, cea de-a treia lege de organizare a sistemului judiciar este deja pe masa președintelui Iohannis, după ce a fost votată marți de plenul Senatului. Nu a mai contat că pentru acest vot parlamentarii puterii au comis încă o încălcare a regulamentelor, deoarece dezbaterile din Senat au avut loc în același timp cu plenul comun al celor două camere, reunit pentru analiza bugetului pe 2018.

De fapt, PSD a continuat tradiția încălcării normelor democratice – de la modificarea regulamentelor parlamentare până la interzicerea dreptului de exprimare a opoziției – în care s-a înscris de când actele normative legate de justiție au intrat în Parlament.

Nu este de mirare că opoziția a ajuns să afișeze bannere în plen, iar deputatul USR Stelian Ion a încercat să blocheze lucrărie comisiei speciale, facând pe DJ-ul.

Planurile coaliției nu se opresc însă la cel trei legi de organizare a justiției. Marea miză este modificarea legislației penale, unde – sub pretextul implementării unei directive europene – schimbările sunt mult mai ample. De altfel, ministrul justiției Tudorel Toader – întors relaxat dintr-o vizită în Malaysia – a spus deja că, dacă Parlamentul nu transpune Directiva de garanție a prezumției de nevinovăție, Guvernul va da o ordonanță de urgență. Însă ministrul nu a vorbit deloc despre modificările punctuale propuse.

De altfel, capacitatea (sau mai degrabă lipsa acesteia) ministrului de a rezolva chestiunile fierbinți din justiție s-a văzut în cazul legii recursului compensatoriu – care a eliberat deținuți din penitenciare, înainte de termen, din cauza condițiilor grele de încarcerare – O treime dintre aceștia sunt înapoi în închisoare.

Când acestea sunt urgențele guvernanților, nu este de mirare că românii revin, din unii dintre cei mai optimiști europeni, în rândul pesimiștilor. Mai puțin de trei din zece români cred că situația din România este bună, iar satisfacția de viață a scăzut considerabil, arată datele celui mai recent Eurobarometru publicat de Comisia Europeană.

Și totuși încercăm să trecem de partea goală a paharului și vedem că avem și unele exemple de succes în România. Venit din mediul corporatist, primarul din Bod ne arată că se pot face schimbări și în bine în administrația locală, „este important să vrei, după cum o spune chiar Sergiu Arsene, într-un interviu acordat EurActiv. #BST

Și tot despre minunile din România este și recomandarea de lectură de astăzi: povestea unui rugbist din Tonga, stabilit de nevoie în Baia Mare, pentru că este dependent de dializă, spusă de The Telegraph.

Reporter de serviciu Marius Sorin DIMACHI,anul II CRP,Universitatea Apollonia Iasi