DISTRIBUIȚI

Ursula von der Leyen a avut un discurs incisiv, punctând că Uniunea Europeană este puternică, dar mai sunt multe lucruri de făcut pentru ca Europa să protejeze viețile cetățenilor ei și mijloacele acestora de subzistență, dar și pentru a consolida rolul UE în lume.
În primul său discurs privind Starea Uniunii, șefa Comisiei Europene și-a prezentat planul pentru întărirea UE și depășirea cu succes a crizei coronavirusului. Prioritățile ei au fost în general apreciate de eurodeputați, care, totuși, cer mai mult de la Comisie și de la UE în general.
Ursula von der Leyen a anunțat și o nouă strategie pentru Schengen, dar a vorbit și despre starea statului de drept în UE. Iar una dintre țările luate în colimator de UE în ultimii ani în privința statului de drept este chiar România.
Uniunea este preocupată în special de cum sunt cheltuiți banii europeni: a înființat un parchet special pentru a se ocupa de asta – Parchetul European. Dar dacă guvernul PSD a încercat din răsputeri blocarea candidaturii Laurei Codruța Kovesi la conducerea noii instituții, nici guvernul PNL nu se mai lasă mai prejos în a o faulta pe fosta șefă a DNA, prin încercarea de a-i limita acesteia puterile de investigație.
Kovesi, care știe că România este campioană la fraude cu fonduri europene, a cerut 20 de procurori români pentru a conlucra la nivel european. Ministerul Justiției i-a oferit doar 10 și consideră că sunt suficienți, iar președintele Klaus Iohannis se preface că nu știe despre ce e vorba.
Dar guvernanții români sunt preocupați acum de alegeri, nu de procurori, iar discursul devine tot mai agresiv și contracandidații se amenință cu datul în judecată.
Recomandarea video: De ce sunt uciși activiștii pentru protecția mediului (via BBC)
Reporter de serviciu Gabriel DĂNILĂ, anul III CRP,Universitatea Apollonia Iași