DISTRIBUIȚI

Într-un interviu acordat CNN, Mark Zuckerberg a spus că îi pare foarte rău pentru cele făcute, cu datele utilizatorilor Facebook, de firma Cambridge Analytica. Zuckerberg spune că vor lua la analiză toate activitățile care li se vor părea dubioase.

Scuzele lui Zuckerberg nu ajută însă prea mult compania sa. The New York Times publică materiale despre cei care doresc să renunțe la conturile Facebook, tendință înregistrată în America, după ultimele dezvăluiri cu privire la utilizarea datelor despre utilizatori în scopuri presupus ilegale.

De altfel, a început o campanie #DeleteFacebook la care au aderat deja nume importante.

Scuze s-a auzit și din România, din partea unui ministru român. Deși ar trebui să fie o normalitate, acest fapt ieșit din comun a însemnat o știre pentru presă.

Ministrul de finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat joi că sistemul IT al ANAF va avea o componentă de mentenanţă şi şi-a cerut scuze faţă de toţi contribuabilii care au avut neplăceri în ultima perioadă din cauza blocării acestui site în ultima săptămână.

Numit în funcție în urmă cu două luni, Aurelian Popa a fost pus sub acuzare de DNA pentru abuz în serviciu. Primarul Gabriela Firea a găsit o scuză pentru a-l păstra în funcție: prezumția de nevinovăție. Aurelian Andrei Popa era la data faptei director general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța.

Donald Trump a făcut doi pași în spate în privința taxelor puse importurilor de oțel și aluminiu. Deși le-a impus deja, el a decis scutirea către unii aliați ai SUA, printre care Uniunea Europeană, Australia, Argentina, Brazilia și Coreea de Sud.

Ironia sorții pentru britanici. Primele paşapoarte albastre din perioada post-Brexit, un simbol al independenţei față de Europa pentru britanicii care au susţinut ieşirea din blocul comunitar, ar putea fi produse în UE, scrie presa britanică, pentru că sunt mai mici costurile.

Susținătorii ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană au fost înfuriați de vestea că noile pașapoarte ar putea să fie fabricate de o firmă franco-olandeză și nu de compania britanică De La Rue.

Recomandarea de lectură: The New York Times scrie despre povestea micuței mumii, de numai 15 centimetri, despre care s-a crezut că este un extraterestru.
Beatrice AZIZOAIE DIMACHI,anul II CRP,Universitatea Apollonia Iasi