DISTRIBUIȚI

La data de 25 mai a.c., ora 07.50, polițiștii Biroului Rutier Galați au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada Panait Istrati din comuna Liești, accident soldat cu rănirea unei persoane.
Din primele verificări ale polițiștilor, a reieșit că o femeie a condus autoturismul dinspre D.N. 24 și, ajungând la intersecția cu strada I.L. Caragiale, nu a acordat prioritate de trecere altui autoturism care circula regulamentar, pe drumul cu prioritate, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, un bărbat, de 70 de ani, pasager în cel de-al doilea autoturism, a suferit leziuni, dar nu a necesitat internarea în spital.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

***

La data de 25 mai a.c., în jurul orei 10.40, un bărbat, de 68 de ani, a condus autoturismul pe banda numărul 1 a Bulevardului George Coșbuc, deplasându-se spre strada Tecuci și, la un moment dat, dorind să schimbe direcția de mers și omițând să se asigure, a intrat în impact cu un autoturism care circula în același sens, pe banda numărul 2.
În urma accidentului, femeia, de 49 de ani, aflată la volanul celui de-al doilea autoturism, a suferit leziuni, fiind transportată la spital, unde a rămas internată pentru îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind orporal.
Și în această cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de vătămare orporal din culpă.

***

La data de 25 mai a.c., în jurul orei 18.50, polițiștii Biroului Rutier Galați au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier, în municipiul Galați, soldat cu rănirea unui pieton.
La fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr, de 19 ani, din municipiul Galați, a condus autoturismul pe strada Stelei către strada Poșta Veche și, la un moment dat, a surprins și accidentat un minor, de 8 ani, care a traversat prin loc nepermis și fără să se asigure, în prealabil. Minorul a fost rănit, fiind transportat la spital, unde a rămas internat pentru investigații medicale.
A fost întocmit dosar penal având ca obiect infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

***

La data de 25 mai a.c., ora 00.25, Poliția Orașului Târgu Bujor a fost sesizată, prin apelul unic de urgență 112, despre faptul că, pe D.J. 242, în afara localității Umbrărești, șoferul unui autoturism a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat cu mașina în afara părții carosabile.
Bărbatul, de 53 de ani, nu a fost rănit, dar polițiștii l-au testat alcoolscopic, valoarea înregistrată de aparatul etilotest fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta este cercetat acum pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.