DISTRIBUIȚI

La data de 07 noiembrie a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Galați au oprit în trafic, pe strada Basarabiei, din municipiul Galați, un autoturism fără plăcuțe de înmatriculare, la volanul căruia au identificat un bărbat, de 64 de ani, din aceeiași localitate.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că autoturismul în cauză nu are număr de înmatriculare valabil, iar conducătorul auto nu deține certificat de înmatriculare sau dovada înlocuitoare valabilă și nici carte de identitate pentru acesta.
În consecință, au întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.

***

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au depistat în trafic, la volanul autoturismului, pe D.C. 57, în comuna Umbrărești, un tânăr de 24 de ani, din județul Vrancea, care avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Ca urmare, au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

***

La data de 07 noiembrie a.c., în jurul orei 11.40, un bărbat, de 41 de ani, a condus autoturismul pe D.J. 251, în comuna Smârdan, și, la un moment dat, a surprins și accidentat un tânăr, de 18 ani, care traversa strada prin loc nepermis, acesta suferind mai multe traumatisme și fiind transportat la spital.

În urma testării alcoolscopice, polițiștii au stabilit că șoferul nu consumase alcool.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

***

La data de 07 noiembrie a.c., în jurul orei 21.30, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a 5 persoane.
Polițiștii sosiți la fața locului au stabilit că un tânăr, de 22 de ani, din comuna Drăgănești, a condus autoturismul pe strada mai sus menționată și, în dreptul unei stații peco, a încercat să efectueze o depășire neregulamentară, încălcând marcajul longitudinal dublu continuu, și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care efectua manevra de viraj la stânga.
În urma impactului, șoferul vinovat de producerea accidentului, două femei și o adolescent, pasagere în autoturismul condus de acesta, precum și șoferul celui de-al doilea autoturism, au fost răniți, fiind transportați la spital.
La testarea alcoolscopică, bărbatul care a provocat accidentul a prezentat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

REȚINUT PENTRU TÂLHĂRIE

La data de 07 noiembrie a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Galați au identificat un minor, de 17 ani, din municipiul Galați, bănuit că, în ziua de 05 noiembrie a.c., ar fi comis o tâlhărie.
Din cercetări a reieșit că acesta ar fi urmărit victima, un bărbat, de 68 de ani, în timp ce se deplasa pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Galați. În momentul în

care bărbatul a intrat în tronsonul unui bloc, adolescentul l-ar fi prins și ținut de braț, smulgându-i, în același timp, din mână portofelul în care avea bani și acte.
Tânărul a fost depistat de polițiști și condus la sediul poliției pentru audieri, după care a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați cu propunere de arestare preventivă.