DISTRIBUIȚI

EXPOZIȚIE „CORNELIU BABA ȘI ELEVII SĂI” @ MUZEUL DE ARTA MODERNĂ ȘI CONTEMPORANĂ PAVEL ȘUȘARĂ
Expoziția „Corneliu Baba și elevii săi” va fi deschisă în perioada 28 iulie – 28 august 2020 la MAMCO Pavel Șușară.
Curatorul expoziției, istoricul și criticul de artă Pavel Șușară, ne propune o succintă cartografiere a ultimei jumătăți de secol de pictură românească din perspectiva activității pedagogice, a autorității artistice și a orizontului intelectual pe care le-a impus Corneliu Baba.
Lucrările din expoziție aparțin lui Corneliu Baba și unora dintre cei mai reprezentativi dintre elevii săi: Constantin BACIU, Ștefan CÂLȚIA, Constantin CERĂCEANU, Mihai CISMARU, Florin CIUBOTARU, Vadim CREȚU, Dorin COLTOFEANU, Dan CONSTANTINESCU COCORU, Lucian CORNESCU, Eugen CRĂCIUN, Zamfir DUMITRESCU, Aneta DRĂGUȘANU, Semproniu ICLOZAN, Sorin ILFOVEANU, Liviu LĂZĂRESCU, Gabriela MANOLE ADOC, Marinela MĂNTESCU, Ionel MUNTEANU, Virgiliu PARGHEL, Gheorghe PETROV, Ionel POPOVICI, Nicolăiță SECRIERIU, Vladimir ZAMFIRESCU, precum și a unor elevi ai elevilor.
Expoziția poate fi vizitată zilnic, în grupuri de maxim 5 persoane, cu o programare prealabilă, fie pe pagina muzeului, fie la numerele de telefon 0720610950 și 0730245010
Text Pavel Șușară:
“În afara de Vasile Kazar, o altă personalitate exemplară a culturii romane, nici un alt artist nu şi-a pus amprenta atât de puternic asupra generaţiilor care i-au succedat aşa cum a făcut-o Corneliu Baba. Şi asta în condiţiile în care, alături de el, încă mai erau activi cîţiva importanţi artişti interbelici şi, în paralel, exuberant şi solar, se manifesta Alexandru Ciucurencu.
Prin ce a fost mai convingător, la urma urmelor, sumbrul, îngînduratul, orgoliosul şi nocturnul Corneliu Baba decît luminosul, stenicul şi fericitul Alexandru Ciucurencu? De ce unul a creat şcoală, a construit personalităţi inconfundabile şi caractere tari, iar celălalt s-a dizolvat subtil într-o simplă stare de spirit şi s-a rătăcit în lăstărişul unui vag epigonism? Cum a reuşit o pictură aparent anacronică şi încremenită în convenţia muzeistică să fie mai convingătoare în absolut decât privirea spontană şi gestul liber, atât de
solid ancorate în timpul viu şi în bucuriile clipei? Răspunsurile, oricît de numeroase şi de neaşteptate ar fi întrebările, se regăsesc pe deplin în opera pictorului, în direcţiile privirii sale niciodată mulţumită cu aparenţele, în orizontul gîndirii sale profunde şi sistematice, în spaţiul vast al conştiinţei sale morale și, evident, în moștenirea pe care a lăsat-o prin elevii săi. Și abia la această privire, cea retrospectivă, dinspre elevi spre maestru, se văd, cu o claritate exemplară, atât complexitatea personalității artistice a lui Corneliu
Baba cât și diversitatea stilistică a ceea ce, în mod curent, înțelegem prin școala Baba. Spre deosebire de școala Ciucurencu, fiindcă tot l-am amintit și pe celălalt mare artist al epocii, care a consacrat o stilistică unitară și o atitudine ușor de recunoscut față de limbaj și față de motiv, a cărei dominantă este contemplația solară și trăirea hedonistă, școala Baba se caracterizează în primul rând, prin implicarea intelectuală, prin
natura reflexivă și prin vocația cercetării. Extrem de diferiți stilistic și formal între ei, uneori până la pierderea oricărei coeziuni de grup, fie el și extrem de larg, elevii lui Corneliu Baba nu pictează aproape niciodată realitatea vizibilă ca atare, ci folosesc pictura ca pe o cale de acces către o mai profundă înțelegere a lumii, ca pe un instrument de investigație a realului și ca pe o tehnică de extensie a cunoașterii.
În acest vast univers, pe care l-au generat pictura și personalitatea lui Corneliu Baba, se manifestă cele mai diferite și mai surprinzătoare tipologii artistice, de la Liviu Lăzărescu la Florin Ciubotaru, de la Henry
Mavrodin la Mihai Cismaru, de la Vladimir Zamfirescu la Nicolăiță Secrieriu, de la Ștefan Câlția la meteoricul Ionel Munteanu, de la Sorin Ilfoveanu la Zamfir Dumitrescu, de la Sorin Dumitrescu la tragicul
paradiziac Constantin Cerăceanu, de la subtila și rafinata Aneta Drăgușanu la sculpturalul și metafizicul Ghiorghi Patrov, de la monumentalul Ionel Popovici la carnalul și voluptuosul Virgil Parghel sau de la reflexivul Semproniu Iclozan la fantastul Dimitrie Gavrilean, pentru a-i aminti doar pe câțiva dintre ei.
Într-o ipotetică expoziție care să cuprindă în totalitate moștenirea lui Corneliu Baba în arta românească a ultimilor 5-6 decenii s-ar putea vedea nu numai cea mai viguroasă și mai coerentă imagine a fenomenului
nostru artistic, în întregul lui, ci și cele mai consistente fapte de conștiință și cele mai profunde răspunsuri la provocările dramatice și paradoxale pe care istoria ni le-a oferit, în această perioadă, cu o generozitate de
multe ori cinică și necruțătoare.”