DISTRIBUIȚI

EXPOZIȚIE JOHN PÎRVA „ECCE MUNDO” @ GALERIA NAȚIONALĂ DE ARTĂ „FORMA”, DEVA
John Pîrva | ECCE MUNDO | Expoziție personală de pictură | vernisaj: luni 18 ianuarie 2021 ora 18.00, Galeria Națională de Artă „FORMA” (Bd. Decebal, nr.8, Deva)
Expoziția se va putea vizita zilnic în intervalul orar 10.00 – 18.00
Arta contemporană adesea este centrată pe ideea căutarii anomaliilor. Ea caută cele mai profunde și întunecate laturi ale umanității, ceea ce ne definește și ne transformă.
Picturile artistului redau natura umană formal, simbolică și expresivă, uneori neliniștită, alteori supusă schimbărilor bruște. El vizualizează prin intermediul țesăturilor formale, jocurilor de forme contorsionate, complexitatea transformării. Gama tonală însoțește mereu aceste treceri care se opun și se dezvoltă. Picturile lui John Pîrva sunt originale și izbitoare, ele captează femeia în dualitatea sa. În jocul de elemente naturale, geometrice și cromatice ele captureaza ideea de feminitate.
Tablourile lui John Pîrva, pline de originalitate, frapante, dezvăluie un temperament artistic care se exprimă surprinzător.
Dr. Diana JULA
Accesul în incinta galeriei va fi permis unui număr limitat de persoane. Purtarea măştii de protecţie, care trebuie să acopere nasul şi gura, este obligatorie. Recomandăm folosirea dezinfectantului pentru mâini, pus la dispoziţie de către galerie, păstrarea distanţării fizice de cel puţin 2 m şi respectarea indicaţiilor personalului Galeriei Naționale de Artă FORMA din Deva.