DISTRIBUIȚI

În a doua lună de funcționare în condițiile impuse de starea de urgență, 14 aprilie – 14 mai 2020, Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a desfășurat, la fel ca și în perioada precedentă, o bogată activitate în spațiul virtual.
Închiderea muzeului și suspendarea vizitelor au creat oportunitatea extraordinară de a ne apropia și mai mult de publicul nostru și de a stabili o legătură puternică cu acesta în mediul online. Drept dovadă, în intervalul amintit, MNIR a înregistrat un număr de 89.804 de vizitatori.
Numeroasele expoziții virtuale, colecțiile tematice de bunuri culturale în format digital, arhivele de patrimoniu digitizate, publicațiile științifice și de popularizare, dezvoltate și actualizate permanent de specialiștii muzeului, precum și postările realizate pe pagina de Facebook a muzeului (https://www.facebook.com/MNIRpage/), dar și pe rețelele asociate, au atras atenția unui public însemnat, care ne-a răsplătit cu aprecieri pe măsura efortului depus de colectivul MNIR, public căruia dorim să-i mulțumim și pe această cale pentru că a rămas alături de noi și ne-a susținut în aceste vremuri grele.
În consecință, proiectele online ale muzeului au fost accesate de 41.023 de vizitatori, în timp ce tururile virtuale au atins cifra de 23.080 de vizitatori. În plus, a existat o intercțiune deosebită a vizitatorilor cu conținutul site-urilor. Astfel, numărul de afișări pe vizită a crescut de la 294 în luna martie, la 325 în aprilie și 346 în mai. În total, numărul afișărilor (click-urilor) s-a ridicat la peste 12 milioane. Pagina de Facebook a muzeului este apreciată de 12.752 de persoane și are 12.949 de urmăritori.
Publicul a avut posibilitatea să viziteze și în această perioadă expozițiile virtuale ale muzeului, în format 2D și 3D, disponibile pe muzeulvirtual.ro, pe zona3d.ro, dar și pe pagina de Facebook a muzeului (https://www.facebook.com/MNIRpage/), printre care se numărăː
• Tezaurul istoric
• Columna lui Traian
• Aurul și argintul antic al României
• România în Marele Război
• Centenar Mărăști, Mărășești, Oituz
• România 1989. 30 de ani după…
• Felix Terra. Patrimoniul cultural al Episcopiei Romano-catolice de Oradea
• Imago Romaniae – Terra Christiana
• Semper Uniti – Centenarul Marii Uniri
• Ștefan cel Mare. Din istorie în veșnicie
• Mircea cel Bătrân – 600
• Comorile Chinei
• Imaginând Balcanii
• Fețele noi ale armelor vechi
• Un pas uriaș către Lună
O serie de proiecte tematice deosebit de interesante și de valoroase, prin intermediul cărora sunt valorificate, în format digital, bogatele colecții de obiecte de patrimoniu pe care le deţine MNIR, au fost puse la dispoziția celor interesați în mod gratuit. Dintre acestea enumerăm:
• ro (12.680 imagini, îmbogățite continuu în toată perioada stării de urgență).
• ro (71 de micro-expoziții online)
• ro (1.618 documente)
• ro (7.500 fotografii și documente și 40 de studii, îmbogățite continuu în toată perioada stării de urgență)
• ro (peste 1500 de pagini și biografii de personalități, îmbogățite continuu în toată perioada stării de urgență)
• ro (9000 de pagini din studiile și articolele publicate de către Octavian Iliescu, îmbogățite în perioada stării de urgență)
• ro. (2019 documente și obiecte, îmbogățite continuu în toată perioada stării de urgență)
• ro (site în construcție, care prezintă câteva zeci de obiecte arheologice și de artă, în dezvoltare permanentă).
Pasionații de istorie modernă și contemporană, arheologie și numismatică au avut acces liber la peste 1.000 de articole și studii publicate în paginile revistelor muzeului:
• Muzeul Național (ro)
• Cercetări Arheologice (cercetari-arheologice.ro)
• Cercetări Numismatice (cercetarinumismatice.ro).
Textele, disponibile, în cea mai mare parte, în variantă bilingvă (română-engleză), au putut fi descăcate de pe site-ul Muzeului Național de Istorie a României (mnir.ro).
Proiectul „Istoria României într-un obiect”, realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român din New York, se bucură de un real succes. Prin intermediul acestuia, specialiștii muzeului au realizat o serie de evenimente online pe pagina de Facebook, în cadrul cărora au prezentat, săptămânal, artefacte cu o puternică valoare simbolică aflate în patrimoniul MNIR.
De asemenea, publicul a avut posibilitatea de a consulta și comanda online publicațiile MNIR de pe magazinul virtual al muzeului (https://mnir.ro/shop/).
Vă mulțumim tuturor că ați rămas alături de noi și abia așteptăm să ne revedem la muzeu!