DISTRIBUIȚI

Agenţia spaţială americană (NASA) pe urmele extratereștrilor în … România.
Oamenii de știinţă de la Lausanne, Elveţia studiaza alte dovezi indubitabile.

Există viaţă extraterestră ? Cum arată vieţuitoarele sau fiinţele de pe alte planete ? Ce fel de aer respiră ? Sunt ele și pe Pamânt ? Sunt printre noi sau în adâncul Terrei ?
Un loc necunoscut, izolat de 5,5 milioane de ani de pe Pâmant, ca o capsulă neștiută a timpului a fost descoperită în România. Un loc ce ascundea un secret incredibil.
Când s-a hotărat construirea unei termocentrale, s-a dispus efectuarea de foraje. În timpul lucrărilor a fost descoperită o cavitate la 20 de metri adâncime.
Aici se află o peșteră, ce are 220 metri lungime, în care oxigenul este prezent în proporţie de doar 10 %., bioxidul de carbon 2-3,5 %, metanul 1-2 %, iar hidrogenul sulfurat 8-12 mg/l.
Peștera Movile se află lângă Mangalia și a fost descoperită în 1986 de către Cristian Lascu, reputat speolog, redactor șef al revistei National Geographic România și președinte al Grupului pentru Explorări Subacvatice şi Subterane (GESS).
Unicitatea mondială, constă în faptul că aici s-au descoperit forme de viaţă care trăiesc pe baza procesului de chimiosinteză. S-au descoperit 35 de specii noi necunoscute lumii știinţifice. Miriapode, melci, singurul scorpion de apă dulce, prima lipitoare cavernicolă din lume, o specie nouă de păianjen ș.a. În lipsa vederii, vieţuitoarele se bazează pe simţul tactil, având antene lungi. Toate sunt depigmentate având o culoare pală.
La început totul parea incredibil, încât timp de mai mulţi ani descoperirea a fost primită cu neîncredere în mediul academic românesc.

NASA în România.

Apoi cercetătorii de la NASA (National Aeronautics and Space Administration), care studiaza posibilitatea vieţii extraterestre au venit în România pentru a cerceta peștera.
Oamenii de știinţă americani au fost surprinși și fascinaţi, iar în cele din urmă au ajuns la concluzia certă, că viaţa poate exista și în absenţa oxigenului. Astfel posibilităţile de existenţă a vieţii extraterestre cresc considerabil. Viaţă ar putea exista chiar pe Planeta Marte, au apreciat cercetătorii NASA.

În atenţia întregii lumi.

Din 1992 reputate publicaţii și canale de televiziune din întreaga lume au început să scrie articole, să publice studii, și să facă filme, peștera primind în acest fel recunoaștere și apreciere internaţională. Astfel Şerban Sârbu a publicat un studiu în prestigioasa revistă ştiinţifică Science.
Discovery, BBC, Televiziunea Franceză ARTE, televiziunea germană au facut filme documentare. S-au scris articole în National Geographic, Life, New York Times, Le Monde, La Recherche, Stern, Der Speigel, Geo, Economist ș.a. în care se apreciază ca viaţa din peșteră este una dintre cele mai mari descoperiri ştiinţifice ale secolului XX.
S-au pus bazele unei știinţe noi prin studierea acestui ecosistem complex de peste 100 de specii: xenobiologia. Radu Popa are singurul curs de xenobiologie din lume la Portland State University, fiind invitat și la Jet Propulsion Laboratory.
Specialiștii de la NASA, împreună cu oameni de știinţă și speologi din România, SUA și Italia au făcut cercetări și în peșterile Lechuguilla din New Mexico, SUA, cu o lungime de 220 km. și Peştera Frasassi, din Munţii Apenini din Italia. Şi acolo au fost descoperite forme de viaţă similare în emanaţiile de sulf existente.
Hidrogenul sulfurat se găsește în adâncurile Mării Negre. Probabil print-o fisură de adâncime a ajuns și în peșteră. Apa de aici fiind sulfuroasă și termală. Temperatura fiind de 21 ° C. S-a descoperit o peliculă cu o consistenţă cremoasă şi plină cu microorganisme care este sursa de hrană a vietăţilor subterane.
NASA a concluzionat că acesta ar fi singurul loc din întreaga lume unde viaţa ar continua chiar şi în urma unui atac nuclear. În peșteră nu s-au găsit urme de radiaţii, asta în condiţiile în care solul României conţine izotopi radioactivi, după dezastrul de la Cernobîl.
Imagini din peştera Movile pot fi văzute la sediul GESS din Mangalia.

Artefacte extraterestre ?

Alte dovezi palpabile au fost descoperite în celalalt colţ de ţară, la Aiud.
In 1973 într-o carieră de pietriș de pe malul Mureșului, la o adâncime de 10 metri au fost găsite trei piese din aluminiu lânga scheletul unui mamut.
Obiectele prezintă orificii și goluri cilindrice. La una din piese, două din goluri se îmbină în unghi drept.
S-au făcut analize metalografice de către cercetătorii de la İnstitutul de Fizică Atomică Măgurele și s-a constatat că aliajul conţine 90 % aluminiu, staniu și înca alte 11 elemente. La aceleași concluzii au ajuns și inginerii din Baia Mare și de la Alro Slatina.
Datarea după stratul pietrificat a indicat o vechime mai mare de 100.000 de ani.
Este incredibil, căci aluminiul a fost obţinut prima dată în laborator abia în 1825 de fizicianul şi chimistul danez Hans Christian Ørsted. Şi abia după 1883 a început fabricarea lui pe scară industrială. În plus este nevoie de tehnologii complexe pentru a realiza un aliaj între aluminiu și staniu. Iar cadmiu a fost descoperit în 1817.
Aluminiul formează la suprafaţă un strat superficial de oxid protector. El oxidează în timp îndelungat în profunzime, ori grosimea stratului la obiectele găsite era de aproximativ jumătate de centrimetru, ceea ce indică o îmbătrânire a metalului. Vechimea era cu mult mai mare de 100 de ani.

Oamenii de știinţă de la Lausanne studiază piesele.

Obiectul numit și “călcaiul de la Aiud” a ajuns la Lausanne, în Elveţia unde s-a făcut datarea cu carbon 14. Cercetătorii elveţieni au stabilit o vechime de … 250.000 de ani.
După 2007 presa străina s-a interesat de piesele de la Aiud. Acestea fac parte din categoria artefactelor anomalii cunoscute sub denumirea de ooparts, Out of Place Arthefacts.
În cartea publicată la zece ani de la descoperire, în anul 1983 “Enigme în galaxie”, Florin Gheorghiţă face pentru prima dată o prezentare a unuia din obiecte și un desen. Un specialist în tehnica aviatică a sugerat că obiectul ar putea fi talpa unuia din suporţii de aterizare, de la un aparat de zbor. Acesta seamană cu talpa de aterizare a modulului cu care s-a aselenizat pe Lună.
Gheorghe Cohal, directorul asociaţiei ufologilor români spune că: “În cazul în care substanţele din compoziţia acestei bucăţi de aluminiu nu au fost fabricate pe Pământ, logica spune că provine din altă parte din Univers.”
Profesorul și scriitorul Dan Farcas susţine că: “Călcâiul nu pare fabricat pe Pamânt și de aceia s-a speculat că un mamut ar fi atacat un ozn. A lovit ozeneul și a reușit să desprindă talpica înainte ca ozeneul să iși ia zborul”.
Artefactele sunt expuse la Muzeul de İstorie din Cluj-Napoca. În Aiud puteţi vizita cetatea medievală, a cărei construcţie a început în secolul XIV pe locul unei foste așezări daco-romane.
În concluzie, descoperirea de la Peștera Movile demonstrează că viaţa poate fi și altfel dacât știam până acum și că ar putea exista în univers, poate chiar în sistemul nostru solar. İar piesele de la Aiud ne duc cu gândul că aici, fie a trăit o civilizaţie avansată în penultima și cea mai lungă perioadă interglaciară, fie că piesele provin de la o civilizaţie extraterestră.

Ştefan Nica și İon Zaheu