DISTRIBUIȚI

Albinele si ursii – ​ ​ fabulă de llie Bâtcă

După scurta hibernare,

urşii, căutând mâncare,

au pornit spre o stupină

dintr-o zonă subalpină,

dar, în stupi, să vezi durere,

nu era un gram de miere.

Cei bătrâni, cu influenţă,

au ţinut sfat de urgenţă

şi-adunând, apoi, tot natul,

au citit comunicatul.

– Azi s-a hotărât, în plen,

ca, din lipsă de polen,

albinele lucrătoare

să plece peste hotare,

să muncească la străini,

ca s-avem fagurii plini.

– Am şi eu o întrebare:

Dacă nu-i polenizare,

nu se rupe lanţul trofic?,

comentă un urs distrofic,

încât, la noi, prin livezi,

nici un fruct n-o să mai vezi…

– Mare pagubă-n ciuperci!

Azi livezile sunt… terci

şi nu-i chip de revenire.

Ştiţi voi… Greaua moştenire!,

îi răspunse Ursul Brun,

sprijinit de un gorun.

Fructe, cu un mic efort,

o s-aducem din import,

s-avem pentru fiecare.

– Stai jos! Altă întrebare!

– Dar cu trântorii din stup

ce-o să facem, căci la zdup

nu-i putem băga pe toţi.

Ei, în primul rând, nu-s hoţi,

ca să fie pedepsiţi,

plus că trebuie hrăniţi

şi-ngrijiţi cum se cuvine,

iar din mierea de albine

ce-mi revine, natural,

nu cedez nici un pocal.

– Martinel, nu fi cretin!,

i-a zis Ursul Carpatin

celui care, din prostie,

amintea de puşcărie.

Nu-i închidem nicăieri,

îi luăm consilieri

sau îi angajăm, băiete,

trântori-şefi, la cabinete!

La aşa vorbe cu tâlc,

ursuleţul tăcu mâlc

şi, deşi nu avea şcoală,

a desprins şi o morală:

Când mulţi te votează

şi deţii puterea,

nici nu mai contează

cum se face mierea.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentTreceri pietoni
Articolul următorZiua Drapelului