DISTRIBUIȚI

Corneliu Vadim Tudor a fost un politician în care românii n-au prea avut încredere. Valoarea lui intelectuală, spirituală şi culturală, opera lui nu intră în discuţie. Însă, cine are acum curiozitatea să deschidă vreo publicaţie mai veche de a lui va putea constata legătura de cauzalitate între ceea ce se întâmpla în urmă cu mai bine de 20 de ani şi starea purulentă în care a ajuns astăzi edificiul statal românesc. Vadim Tudor încă de atunci a atras atenţia că sub bagheta unor forţe străine care, imediat după 1990, au pătruns în ţară, punând stăpânire pe structurile de putere ale statului, România nu poate deveni decât o colonie. Astăzi, când destinul ţării şi bogăţiile ei sunt negustorite la taraba globalizării cine îşi mai aminteşte de retorica lui Vadim?! Cine îşi mai aminteşte cum vitupera el împotriva detractorilor care atacau făţiş valorile noastre naţionale, luptându-se să apere marile personalităţi ale culturii şi spiritualităţii româneşti, devenite ţinte ale demitizării?!
Din păcate, s-a întâmplat ca retorica lui Vadim să nu aibă audienţa pe care el şi cei puţini care au crezut în el şi-au dorit-o. Românii şi-au aplecat urechea nu la spusele lui Vadim ci la cei care aveau tot interesul să-l diabolizeze pentru a nu le încurca planurile de înfeudare a României. Tehnicile de manipulare şi-au dovedit eficienţa, iar spectacolul public la care asistăm a devenit atât de sinistru şi de îngrijorător încât amintirea lui Corneliu Vadim Tudor rar mai preocupă pe cineva. Posteritatea îl va recupera ca pe atâţia alţi martiri ai neamului românesc, denigraţi şi ei în timpul vieţii, însă cine va putea vindeca suferinţa atâtor români şi reculul istoric pe care România l-a înregistrat în aceşti ani de agonie?! Şi, vai, încă nu ştim ce urmează!
Patriotismul lui Vadim, ataşamentul lui faţă de popor şi valorile lui identitare, loialitatea faţă de ţară iată sunt dovedite astăzi de starea materială precară în care a ajuns familia lui. În timp ce familiile şi urmaşii celor care au ruinat România, gen Patriciu sau Adamescu, îşi dispută în instanţe miliardele şi milioanele de euro şi dolari, furate şi nu muncite, familia lui Vadim, ca să supravieţuiască, vinde la licitaţie bunuri de patrimoniu pe care tribunul le achiziţionase din dragoste de neam şi ţară. Dacă statul român ar fi al românilor şi nu un guvernator supus stăpânirilor străine, ar achiziţiona el aceste valori şi nu ar lăsa să fie risipite în lume, pentru că ele se includ în ceea ce numim patrimoniu naţional.
Vadim, dacă n-ar fi fost patriot, devotat ţării până la sacrificiu, şi-ar fi putut face şi el avere, intrând în cârdăşie cu demolatorii postdecembrişti, iar astăzi familia lui ar fi avut ce să-şi împartă. A moştenit însă prestigiul, demnitatea, onoarea, reputaţia şi moralitatea unui om drept. Numele lui Vadim este un simbol al naţionalismului autentic, alăturându-se altor nume simbol ale neamului românesc ca Bălcescu, Eminescu, Iorga, Goga, Vieru şi mulţi mulţi alţii pe care posteritatea îi aşează în panteonul de aur al românismului de cea mai curată factură.
Iaşi, 16 februarie 2017