DISTRIBUIȚI

Florin Piersic Jr. a oferit un răspuns minunat după incidentele petrecute luni, la Buzău, în timpul unei reprezentații, atunci când un spectator s-a declarat deranjat de limbajul licențios al piesei.
Citește și: Florentin Brăcea, șeful Poliției Rutiere, la un pas de DEMITERE după scandalul Claudiu Manda. Prea mulți demnitari PSD au fost amendați pentru depășirea vitezei
Experiență neplăcută trăită de actorii Teatrului Nottara, la Buzău. Spectacolul „Vestul singuratic”, cu Florin Piersic Jr., Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu și Corina Dragomir în distribuție, a fost oprit în mai multe rânduri de câțiva spectatori jenați de limbajul vulgar al personajelor.

Afișul menționa că piesa nu este recomandată persoanelor sub 14 ani, scrie portalul stiridebuzau.ro.

Chiar dacă pe bilete era precizat că piesa nu este recomandată persoanelor sub 14 ani, dialogul dintre personaje având multe expresii vulgare, mulți buzoieni au venit la spectacol însoțiți de copii.
La puțin timp după debutul spectacolului, un buzoian între două vârste s-a ridicat în picioare și, indignat de limbajul celor de pe scenă, a început să le ceară explicații actorilor: „Până când aveți de gând să vă mai bateți joc!?”.
Întrerupți din dialogul lor, Vlad Zamfirescu și Florin Piersic Jr. au dat însă dovadă de un profesionalism ieșit din comun. Piersic i-a dat replica spectatorului fără a ieși din rol, păstrând aceeași tulburare de vorbire specifică personajului: „Până la sfârșit!”.

Sala a aplaudat frenetic, spre disperarea spectatorului recalcitrant.