DISTRIBUIȚI

Marți, 26 noiembrie 2019, de la ora 18, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași va avea loc manifestarea cultural-muzicală „Folclorul din cărți”. Programul va cuprinde o conferință susținută de doamna etnomuzicolog dr. Constanța Cristescu de la Centrul Cultural „Bucovina” din Suceava și lansarea de colecții de folclor muzical din Bucovina, editate sub îngrijirea cercetătorului menționat.

De asemenea, vor fi interpretate melodii din volumele lansate într-un concert cu Ansamblul vocal-instrumental „Floralia”, dirijor conf. univ. dr. Irina Zamfira Dănilă și Ansamblul folcloric „Teodor T. Burada”, dirijor conf. univ. dr. Ciprian Chițu, de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Repertoriul include reconstituiri muzicale din culegerile vechi de folclor de acum aproximativ 120 de ani, din Bucovina austro-ungară, realizate de învățătorul superior Alexandru Voevidca.

Evenimentul face parte din seria „Proiecte cultural-educative dedicate tinerilor din Iași”, ediția a III-a, inițiat și coordonat de conf. univ. dr. Irina Zamfira Dănilă de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. La această ediție sunt invitați elevii și profesorii Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” și ai Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași, dar și iubitorii de folclor românesc autentic.

Intrarea este liberă.