DISTRIBUIȚI

Puţini s-ar fi aşteptat ca un fost şef de filială judeţeană a PSD să ajungă să se judece cu guvernul, a cărui majoritate parlamentară este dată de această formaţiune politică, dar iată că se întâmplă la Galaţi. Ilie Plătică Vidovici, fostul preşedinte al PSD Galaţi şi de patru ori senator ales din partea acestui partid, a decis să cheme în judecată guvernul Ponta, despre care nu are deloc cuvinte frumoase. Vidovici a cerut Curţii de Apel Galaţi să suspende şi să anuleze OUG 95/2014, pentru modificarea şi completarea legii 341/2004, a recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987. Fostul preşedinte al PSD Galaţi susţine că ordonanţa amintită nu a primit avizul Colegiului Revoluţionarilor, nu a fost trecută pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern din 29.12.2014, nu are avizul Consiliului Legislativ şi nici pe cea a Comisiei de Dialog Social şi nu a primit nici semnătura secretarului Secretariatului de Stat. Datorii de peste două miliarde euro la bănci pentru revoluţionari Ilie Plătică Vidovici a precizat în justiţie că peste 16.000 de revoluţionari nu au brevetul de luptător pentru victoria revoluţiei din decembrie 1989 şi nu mai pot beneficia de drepturile conferite de legea 341/2004, în această situaţie aflându-se, conform spuselor sale, 2.226 de răniţi, 588 de reţinuţi, 2.059 de urmaşi ai eroilor martiri şi 10.791 de luptători remarcaţi. Fostul senator susţine că peste 70% dintre aceştia sunt grav bolnavi şi nu mai au dreptul la medicamente gratuite, având în prezent datorii la bănci ce însumează peste două miliarde de euro, împrumuturile fiind garantate cu indemnizaţia reparatorie de către statul român. Cel care a condus filiala judeţeană a PSD Galaţi după Revoluţie le-a cerut judecătorilor gălăţeni să constate că OUG 95/2014 produce o gravă discriminare între categoriile de participanţi la Revoluţia din decembrie 1989, între oraşele şi judeţele României, între participanţii la victoria Revoluţiei şi alţi beneficiari de indemnizaţii în contextul evenimentului amintit. În replică, Guvernul a cerut Curţii de Apel Galaţi să anuleze acţiunea lui Ilie Plătică Vidovici, dacă nu se va plăti taxa de timbru corespunzătoare. Executivul condus de Victor Ponta a precizat în instanţă, prin reprezentantul său, că nici Constituţia şi nici legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu prevăd posibilitatea anulării sau a suspendării unei legi sau ordonanţe de guvern de către instanţele judecătoreşti. Curtea de Apel Galaţi a hotărât acum câteva zile să admită excepţia invocată de Guvern, respingând cererea fostului şef al PSD Galaţi ca inadmisibilă, dar aceasta mai are o şansă la instanţa supremă, unde poate ataca decizia cu recurs.