DISTRIBUIȚI

Edilul municipiului Galați, Marius Stan a prezentat în ședința ordinară a Consiliului Local Galați, situația privind furnizarea energiei termice în luna martie de catre CET. Primarul a fost înștiințat de către Electrocentrale că dorește să își modifice convenția prin care Calorgal se angajează să achite un avans de 7.200.000 lei pentru energia termică comandată și pentru a fi livrată de către CET în luna martie.
Primarul municipiului Galați este revoltat de faptul că ar trebui să vireze necondiţionat 7,2 milioane de lei, însă Electrocentrale S.A vor intra în insolvenţă. De aceea vor sista livrarea agentului termic către municipiul Galaţi tocmai pe ultima sută de metri, fără a le garanta gălăţenilor racordaţi la sistemul centralizat ca vor beneficia, în luna martie, de apă caldă şi căldură.
Cu toate că edilul orașului se luptă cu morile de vânt, totuși reprezentanţii CET-ului care controlează robinetul de căldură din casele gălățenilor joacă alba-neagra atât pe banii statului, cât și pe nervii oamenilor de rând, care tot ei vor trage ponoasele chiar din luna martie când vor tremura de frig.
Din cauza nerezolvării acestei probleme, aleșii vor fi convocaţi într-o şedinţă extraordinară, luni, 29 februarie.
AURA SEVERIN,studenta anul III Jurnalism,Facultatea de Litere,Universitatea Dunarea de Jos Galati