DISTRIBUIȚI

Agricultorii români vor putea beneficia de garanţii de stat de până la 80% pentru a achiziţiona terenuri, dar şi de dobânzi şi comisioane de garantare reduse, potrivit modificărilor legislative prevăzute pentru anul 2017 în vederea îmbunătăţirii accesului la finanţare al fermierilor români.

Statul va acorda garanţii de stat entru cumpărarea de terenuri de până la 80% din valoarea creditului, iar diferenţa se asigură cu terenul cumpărat, în timp ce garantarea creditelor acordate beneficiarilor de către instituţiile finanţatoare pentru investiţii specifice în agricultură se poate face până la o valoare de până la 3 milioane de euro.

De asemenea, dobânda la creditele pentru fermieri va fi de 2% peste ROBOR, în timp ce comisionul FGCR va fi redus de la 3,8% la 2%.

Creditul din capitalul de lucru devine credit cu accesibilitate garantată de 80% de către stat și de un procent de 20% alte garanţii, în condiţiile băncii. Sursa> agroazi.ro