DISTRIBUIȚI

La 29 octombrie 1618 faimosul scriitor, poet şi explorator englez Sir Walter Raleigh păşea spre eşafod, urmând să suporte pedeapsa pe care i-o dăduse regele Iacob I.
Cerând să vadă securea cu care urma să i se taie capul, Raleigh şi-a trecut degetele peste tăiş, glumind : „Iată un leac care o să mă vindece de toate durerile”.
Când cineva din asistenţă i-a cerut să-şi aşeze capul pe butuc cu faţa spre răsărit, Raleigh a răspuns : „Ce contează cum stă capul, dacă inima e la locul ei ?”, cel mai potrivit epitaf pentru favoritul căzut în dizgraţie.
*****
Durerea lui Mark Twain
Când era copil, Mark Twain a lipsit odată de la şcoală şi tatăl lui i-a dat vreo două la fund.
Ca să-l consoleze i-a spus:
– Fiule, să nu crezi că pe mine nu mă doare că trebuie să te pocnesc!
– Cred că te doare… dar nu în acelaşi loc! îi răspunse Mark
*****
Voltaire ii raspunde unui obraznic
Un domn i s-a adresat în scris lui Voltaire cu obrăznicie şi în termeni lipsiţi de elementar respect.
Voltaire îi răspunde:
“Mă aflu în cea mai mică încăpere a casei. Scrisoarea dvs. e în faţa mea. Curând va fi în spatele meu”!

*****
De ce Dumnezeu a creat întâi bărbatul?
O doamnă îl întrebă odată pe dramaturgul George Bernard Shaw:
– Cum credeţi, de ce Dumnezeu a creat întâi bărbatul şi abia apoi femeia?
În stilul său inconfundabil, Shaw răspunse:
– Probabil, Dumnezeu nu dorea ca în timp ce va crea bărbatul, femeia să-l sâcâie cu sfaturile ei!
*****
Cum te cheamă?
Într-o zi, în tren, istoricul german Theodor Mommsen se căuta în toate buzunarele, necajit că nu-şi găsea ochelarii. O fetiţă de lângă el îi întinse.
– Mulţumesc, micuţo, îi zâmbi savantul. Cum te cheamă?
– Anna Mommsen, tată, răspunse fetiţa.
*****
Procedaţi ca mine
Conducând o doamnă la masă, Mark Twain i-a spus:
– Ce frumoasă sunteţi!
Mai puţin amabilă, doamna i-a răspuns:
– Îmi pare rău că nu pot să vă întorc acest compliment!
– O, a râs Twain. Procedaţi ca mine, doamnă. Minţiţi!
*****
Îl invidiez pe Adam
Mark Twain spunea:
– Îl invidiez pe Adam, pentru că atunci când spunea o vorbă de duh ştia că n-a mai spus-o nimeni înaintea lui!
*****
Ba cal, ba şa
Ziarisul şi prozatorul Anton Bacalbaşa a fost invitat într-o seară la o petrecere. Printre ceilalţi invitaţi se afla şi un general în retragere. Acesta tocmai citise volumul de schiţe satirice în care scriitorul demasca tarele vieţii cazone. Fără să ştie că scriitorul se afla chiar în faţa sa, generalul indignat ameninţa că îl va chema pe autor în faţa justiţei pentru injurii aduse corpului ofiţeresc, la care Bacalbaşa a intervenit:
– Lăsaţi-l, domnule general. Cine ştie ce amărât o fi şi scriitorul ăsta. Nu vedeţi? Până şi numele îl are ca vai de capul lui, ba cal, ba şa!
*****
A cui este această operă?
Pablo Picasso se afla la Paris când oraşul a fost ocupat de trupele naziste.
Ofiţerii germani îl vizitau des, iar el îi primea destul de rece. La plecare le dădea cadou o reproducere a renumitei lucrări care înfăţişa distrugerea oraşului Guernica de către piloţii germani. Pictorul rostea doar un sigur cuvânt: “souvenir”.
– E opera dumneavoastră? l-a întrebat unul dintre ofiţeri.
– Oh, nu, l-a lămurit Picasso, a dumneavoastră!