DISTRIBUIȚI

„Dedic aceasta poezie celor ce trec frumos prin timp si timpuri…

HOINARI PRIN TIMPURI
AURELIA PANAIT

– Am îmbătrânit, Ioane! – Am îmbătrânit, Marie!
Dar privim zorii de ziuă cu aceeași bucurie.
Bem cafeaua dulce-amară mângâiați de blândul soare,
Fiecare zi trăită e o mare sărbătoare.

– Am îmbătrânit, Ioane! – Am îmbătrânit, Marie!
Dar gustăm cu bucurie din aceeași farfurie,
Din pahare cristaline bem același vin pelin
Și zâmbim când, după ploaie, vedem iar cerul senin.

Ne trezim în miez de noapte și, de-a valma, povestim:
Ce-am trăit în tinerețe, ce trăim și ce simțim.
Ne-ascultăm vorbele calde, chiar de le-am mai repetat…
Pentru visuri, pentru planuri avem timp nelimitat.

Nu avem averi și ranguri, cu ce-avem ne mulțumim.
Cel mai mult fiii, nepoții și iubirea prețuim.
Clipele cu ei la masă sunt izvor de fericire,
Clipele cu ei în brațe – cea mai scumpă amintire.

– Am îmbătrânit, Ioane! – Am îmbătrânit, Marie!
Nu vedem la fel de clare literele pe hârtie,
Radioul nu se-aude, uneori, la fel de tare,
Nu mai stăm la fel de bine și de sigur pe picioare…

Însă știm că împreună viața-i binecuvântare,
Coborând pe panta vieții, timpului îi dăm valoare.
Cu încredere, răbdare, noi trăim armonios,
Avem riduri, plete albe, dar îmbătrânim frumos!

– Am îmbătrânit, Marie! – Am îmbătrânit, Ioane!
Și, la margine de timpuri, ne-nchinăm pe la icoane,
Ne rugăm Domnului nostru sănătoși ca să ne țină
Și, la vreme, împreună să plecăm înspre lumină.

– Am îmbătrânit, Ioane! – Am îmbătrânit, Marie!
Tinerețea e o stare, n-o trăim o veșnicie,
Dar o-nchidem ca pe-o carte și în inimi și în gând,
Nimenea nu ne oprește s-o deschidem când și când!