DISTRIBUIȚI

La 80 de ani, cum nu mă pregătesc de grădiniţă, am tras şi eu nişte concluzii despre lumea-n care trăim. Pământul ― socot ― este ori un loc de ispăşire ori o colonie penitenciară a altei lumi, iar noi, orişicum, cobaii. Cu aceste vederi, am zis că, dacă tot mi s-a dat viaţă, atunci s-o trăiesc. Modest, fără fumuri, într-o lume tot mai restrînsă. Oricum, altă viaţă nu mi-aş dori. Scriu fiindcă am vrut să comunic în felul ăsta cu semenii mei.
……………………..
Am trăit pînă la 15 ani în regim monarhic, pe urmă în comunism şi, din 1990, în regimul succesor acestuia, în care s-au ilustrat o mulţime de nepoţei ai Kominternului. Bine ― un bine pentru toată lumea ― n-a fost niciodată-n România; şi nicăieri pe Pămînt. Nu mi-a fost drag internaţionalismul comunist, nu mi-e drag nici internaţionalismul capitalist. Mă doare să văd că patriotismul este asimilat sifilisului şi blenoragiei. Mă-ntristează să văd că, în comparaţie cu politica, bordelul este o mănăstire. Că învăţămîntul este o parodie, că-n spitale trebuie să-ţi aduci şi tifon de-acasă. La acest ultim capitol am bătut de departe comunismul.
Cultura a ajuns o aventură individuală, iar limba română din mass-media, o păsărească de rîs şi de plîns. Ce fac eu ? Mă uit cum fuge timpul. Viaţa m-a-nvăţat să rîd cu măsură şi să-mi economisesc lacrimile.
Dacă într-un viitor neprecizat cineva m-ar mai citi şi m-ar comenta, aş dori să se refere doar la ceea ce-am scris. N-am nimic de ascuns autobiografic, dar îmi consider viaţa cît se poate de banală; deşi n-am trăit-o-n dorul lelii.
La 80 de ani ― le urez tuturor (şi mai ales celor tineri) să-şi întărească vîrtos cocoaşa, să-şi poarte cu demnitate crucea şi să se bucure de fiecare clipă ca şi cînd ar fi ultima.”