DISTRIBUIȚI

Trei femei au ajuns în 5 zile la diferite spitale, toate cu aceleaşi simptome. Febră, frisoane şi vomă, urmate de colaps muscular, paralizie şi chiar moarte.
Nu erau semne externe ale unei traume. Autopsia a relevat toxicitate în sânge.
Aceste femei nu se cunoşteau între ele, păreau că nu aveau nimic în comun.
Fără îndoială, s-a descoperit că toate vizitaseră acelaş restaurant, câteva zile înainte de a muri.
Ministerul Sănătăţii a ordonat să se investigheze restaurantul.
Au inspectat şi au preluat probe de peste tot: alimente, apă, aer condiţionat şi n-au găsit nimic.
Şansa a fost că au ajuns la spital şi o chelneriţă a restaurantului, care prezenta aceleaşi simptome.
Le-a spus doctorilor că fusese în vacanţă şi venise la restaurant doar să-şi ia salariul.
Nu mâncase şi nu băuse nimic în timp ce stătuse acolo, dar fusese la toaletă.
Atunci un toxicolog din echipa de investigare şi-a amintit de un articol pe care l-a citit. S-a dus cu maşina la restaurant, a intrat la toaletă ridicind capacul closetului.
Sub capac, fără să se poată vedea la prima vedere, se afla un mic păianjen.
Păianjenul a fost prins şi dus la laborator, unde s-a determinat că era
Telamonia dimidiata.
Telamonia dimidiata, numită aşa pentru culoarea ei roşiatică.
Veninul acestui păianjen este în totalitate toxic, dar efectul său poate să apară câteva zile mai târziu.
Le place clima rece, întunericul şi umezeala şi în marginile closetului au exact ambientul acesta.
După câteva zile au adus un avocat la sala de urgenţă al unui spital.
Înainte de a muri, i-a spus doctorului că fusese în voiaj de afaceri.
Deşi nu vizitase niciun restaurant, el avea pe fesa dreaptă, ca şi toate celelalte victime, o mică rană, care s-a dovedit a fi o înţepătură de păianjen.
Consiliul de Aeronautică Civil a ordonat inspecţia imediată a toaletelor din toate avioanele precedente şi au descoperit cuiburi de Telamonia dimidiata în 4 avioane diferite.
Acum se presupune credem că aceşti păianjeni se pot găsi în oricare parte a ţării.
Aşa că vă rog, înainte de a folosi un closet public, ridicaţi capacul pentru a verifica dacă există păianjeni. Aceasta îţi poate salva viaţa!
Te rog deci, fă să circule acest mesaj la toată lumea care înseamnă ceva pentru tine.

TOŢI SUNTEM IGNORANŢI,
DAR NU TOŢI IGNORĂM ACELEAŞI LUCRURI.
(Einstein)