DISTRIBUIȚI

Încă odată vă spun ”Bună dimineața! din redacția Agenției de Știri Tsev Dron Ed Atezag. Sunt Cfaim și mă bucur că mă pot afla și-n această dimineață împreună cu dumneavoastră stimați cititori într-o frumoasă aventură prin istoria lumii. Ne aflăm în legătură directă cu Afdam, aflat de o săptămână la Ierusalim, locul datorită căruie ”fierbe sângele lumii la temperaturi incandescente”. Afdame ai legătura. Bună ziua stimați cititori și bine ne revedem într-o nouă aventură gazetărească. Mă aflu de câteva zile în Ierusalim, spuneam în episodul trecut, un loc mult iubit, dar și detestat de oamenii tuturor timpurilor, unde am avut ocazia să asist la un moment crucial pentru geo-politica internațională … mutarea Ambasadei SUA la Ierusalim. Am început să vă vorbesc în episodul anterior despre ceea ce înseamnă Ierusalimul pentru Israelul zilelor noastre făcând o scurtă prezentare a poporului evreu, de la începuturile sale. Vă spuneam de asemenea la sfârșitul ultimei transmisii că observând istoria Regatului Evreu din timpul lui Solomon, putem vedea cum cu toate semnele de iubire ale lui Dumnezeu în viața lui, cu toate că Dumnezeu interzisese încuscrirea cu șapte neamuri „mai mari la număr și mai puternice” decât cel izraelian ( hitiți, ghirgasiți, amoriți, canaaniți, fereviți, heviți, iebusiți ) tocmai pentru ca fiilor lui Israel să nu le fie întoarse negreșit inimile către dumnezei străini, Solomon a nesocotit porunca Domnului. „alipit” fiind de unele din aceste neamuri „târât de iubire” întinându-se pe lângă fata lui Faraon, cu 700 de crăiese împărătești moabite, amonite, edomite, sidoniene și hetite și 300 țiitoare, pentru ca la bătrânețe, femeile să-i abată inima și să-și plece spre alți dumnezei, datorită acestor păcate, Dumnezeu pedepsindu-l pe Solomon cu ruperea domniei de la el, din mâna fiului său Roboam și darea acesteia slujitorului său Ieroboam, cu lăsarea totuși a unei seminții fiului său. Continuând din acel moment, avem un regat dezbinat, urmașul lui Solomon, Roboam I, îndepărtându-i pe israelienii de Nord impunându – le taxe mai mari decât celor din Sud, acest fapt ducând ca cei din Nord să se separe de Sud sub Ieroboam I, astfel născându-se două regate: Regatul de Sud – Iuda – cu capitala la Ierusalim și Regatul de Nord – Israel, sau Efraim, cu capitala la Samaria. Această dezbinare dintre Nord și Sud a avut nu numai cauze și tendințe politice, ci și religioase, evreii din Nord abandonând treptat calea lui Yahve, închinându-se la zei. Prin această ruptură, cele două regate au slăbit în putere, aceasta ducând la cucerirea Iudeii de către regele neo – babilonian Nabucodonosor în anul 587 î.Hr., pentru ca în anul 586 î.Hr., să cucerească și capitala Iudeii, să distrugă Templul, palatul regal și zidurile de apărare, mulți evrei, în special meseriași și oameni de cultură, fiind deportați în Babilon. Cu toate acestea, evreii aveau siguranța exagerată că fiind ”Poporul ales”, Dumnezeu Îşi va păzi templul Său indiferent de oştirile care vor încercui Ierusalimul şi, mai ales, indiferent de starea morală a poporului și cu toate admonestările Profetului Ieremia care va combate această mentalitate de auto siguranță semitică că Dumnezeu îşi poate părăsi chiar propriul sanctuar, ajuns o „peşteră de tâlhari“, din cauza nedreptăţilor (cf. Ieremia 7 şi 26), ei nu se întorc la Dumnezeu, această primă cădere a Ierusalimului o prefaţează pe cea de-a doua, petrecută între anii 587 – 586, an în care cetatea a fost cucerită şi dărâmată, Templul ne fiind doar jefuit, ci distrus și începând un episod dificil din viaţa Israelului, exilul babilonian. În urma acestor deportări în Babilon, (4497 de evrei duși în sclavie) și cu distrugerea Templului, evreii și-au pierdut identitatea și speranța de a mai fi un popor ales. Înfrângerea lui Nabucodonosor de către regele Perșilor Cirus și întoarcerea din robia babiloniană în anul 538 î.Hr. le redă evreilor posibilitatea de a-și celebra cultul pe ruinele templului dărâmat, moment în care-și reînnoiesc speranțele semitice.
Din păcate, mulți dintre urmașii celor reveniți din sclavia Babilonului nu primesc Vestea cea Bună ”la plinirea timpurilor” prin venirea pe pământ a Lui Isus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, ca Mesia, răscumpărătorul omenirii, Om adevărat și Dumnezeu adevărat, Acesta deplângând soarta Ierusalimului și a Templului refăcut și-n strălucire care nu și-a recunoscut stăpânul, prevestindu-i căderea și ruina totală, fapt care s-a petrecut cu puțin timp înainte de luna plină din primăvara anului 70 d.Hr. sub comanda comandantului roman Titus, ciocnirile dintre elementele extreme ale zeloților (partid al evreilor care lupta împotriva stăpânirii romane prin forța armată) și tabăra moderaților suprapunându-se peste pioasele rugăciuni; pe drum rămânând morți și răniți (cfr. wikipedia.org).

Valeriu Ioan