DISTRIBUIȚI

Începând de luni, 3 octombrie 2015, Primăria Municipiului Iaşi prin Direcţia de Asistenţă Comunitară, a început acţiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei ca urmare a prevederilor privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece. Compensaţia se acordă prin acoperirea unui procent din consumul real de agent termic, în funcţie de venitul mediu pe membru de familie sau persoană singură. (Cornel Simighian)