DISTRIBUIȚI

Muzeul Kogâlniceanu din Iaşi este un reper cultural de neocolit, un spaţiu care concentrează fervoarea elitei culturale ieşene. Această oază a trecutului ieşean a găzduit joi, 19 noiembrie, o nouă etapă a programului cultural “Scriitorii în şcoli”. Poeţilor ieşeni Adi Cristi şi Cassian Maria Spiridon, li s-a alăturat câştigătorul de anul acesta al distincţiei Opera Omnia, poetul Gabriel Chifu. Cei trei scriitori au recitat poeme unui grup de elevi de liceu însoţiţi de profesorii de limba română, iar evenimentul a fost încheiat cu o dezbatere. Discuţiile dintre invitaţi şi public au fost purtate pe marginea tematicii abordate în procesul de creaţie lirică. Andrei Alecsa